Cum a dat jos Oana Roman 12 kg în 4 luni: „Control la două săptămâni”

13

Oana Roman a reușit să își surprindă plăcut urmăritorii cu noua sa înfățișare. Vedeta a slăbit aproximativ 12 kilograme în decurs de patru luni, iar recent a explicat, pentru prima dată, ce a ajutat-o să ajungă la acest rezultat. Fiica lui Petre Roman a precizat că nu a existat nicio soluție miraculoasă.

Oana Roman se numără printre cele mai cunoscute vedete din România.

De-a lungul timpului, aceasta a trecut prin numeroase schimbări, iar una dintre cele mai vizibile este transformarea siluetei. Vedeta a reușit să piardă aproximativ 12 kilograme. Schimbarea nu s-a produs brusc. Într-un interviu, ea a povestit că a urmat un program supravegheat cu atenție și că disciplina a avut un rol important.

Oana Roman a explicat că motivația principală a venit din partea fiicei sale, Iza. Pentru că aceasta și-a propus să slăbească câteva kilograme, Oana a decis să adopte, la rândul ei, obiceiuri mai sănătoase.

Cele două au mers la medic, au realizat investigațiile necesare, iar ulterior au început să urmeze un plan adaptat nevoilor lor.

“Am început împreună cu Iza un periplu foarte bine monitorizat, am mers la doctor, am făcut analize. Ne-a dat un plan bun, mergem la control la două săptămâni. Facem o dietă anume, un tratament anume, luăm niște suplimente anume, e un întreg proces, nu se poate lua așa de capul lui, a povestit Oana Roman.

Vedeta a subliniat că schimbarea nu s-a produs imediat, ci a apărut progresiv. Pentru Oana Roman, faptul că rezultatele au venit treptat este foarte important, mai ales atunci când vine vorba despre o scădere în greutate făcută într-un mod echilibrat.

„Nu a fost o slăbire bruscă. Maximum un kilogram pe săptămână. Am slăbit aproape 12 kilograme în patru luni”, a mai spus Oana Roman.

Ce spune Oana Roman despre injecțiile pentru slăbit

În cadrul discuției, Oana Roman a abordat și subiectul injecțiilor folosite pentru scăderea în greutate, proceduri care au devenit din ce în ce mai cunoscute în rândul vedetelor. Ea nu se declară împotriva acestora, însă consideră că utilizarea lor trebuie făcută responsabil și numai după o evaluare medicală corespunzătoare.

“Nu e un lucru rău să faci injecții dacă ți le recomandă doctorul. Sunt oameni care au probleme de sănătate și cărora li se prescrie de către doctor medicamentul acesta. Dacă cineva le face de capul lui, asta e o prostie și e o aberație.

Dar dacă doctorul îți prescrie să faci un tratament injectabil, nu este absolut nicio problemă, a precizat vedeta.