Mihai Trăistariu, reacție dură după locul 3 al României la Eurovision: “Nu poți face experimente…”
Alexandra Căpitănescu a reușit să aducă România între primele trei poziții la finala Eurovision Song Contest 2026. Artista de 23 de ani a încheiat competiția pe locul al treilea, cucerind atât publicul, cât și juriile din numeroase țări europene. Printre primii oameni cunoscuți din România care au comentat rezultatul s-a aflat și Mihai Trăistariu.
În seara de sâmbătă, 16 mai, Alexandra Căpitănescu a încheiat marea finală Eurovision 2026 pe poziția a treia, într-o competiție cu 25 de participanți. România a bifat astfel cea mai importantă performanță din istoria sa la acest concurs, obținând și cel mai mare total de puncte înregistrat până acum.
Ce părere are Mihai Trăistariu despre momentul Alexandrei Căpitănescu
Show-ul prezentat de Alexandra Căpitănescu a fost apreciat inclusiv de Mihai Trăistariu, care a reacționat la scurt timp după afișarea clasamentului final. După evoluția remarcabilă a artistei pe scena Eurovision, reprezentantul României din 2006 a postat pe Facebook un mesaj amplu, în care a elogiat vocea tinerei ce a reușit să readucă țara noastră printre favoriții competiției.
„România a excelat aseară la Eurovision după ani și ani de încercări fără succes ! Am spus mereu un singur lucru : țara noastră a avut rezultate de top DOAR atunci când a trimis voci foarte bune. Nu poți face EXPERIMENTE la un concurs de asemenea anvergură.
Ca să fii sigur că treci de votul politic și de alte ciudățenii, la Eurovision, doar o voce foarte bună poate ridica întregul moment și s-o aducă în față ! Indiferent dacă-ți place piesa sau nu !
Eurovisionul a devenit un amalgam de stiluri, voci, trenduri, show, grafică, dans, costume, artificii. Ceea ce e foarte fain.
Dar… Ca să nu riști un rezultat la plesneală… trimiți o voce foarte bună și ai garanția că intri în top 10. Bravo, Alexandra ! Bravo, România !”, și-a început mesajul Mihai Trăistariu pe Facebook.
Mesajul transmis de Trăistariu a inclus și mai multe remarci critice legate de sistemul de notare și mecanismul votului. Artistul s-a declarat extrem de surprins de punctajul redus oferit României de către juriu, dar și de felul în care au fost împărțite voturile între state: „vecinii îți dau în cap, nu te mai vor bine”, a afirmat cântărețul.
„Nu înțeleg, totuși, de ce la votul juriului România a primit așa puține puncte : locul 13. JURIILE sunt formate din muzicieni iar muzicienii iubesc vocile bune ! Sau nu le mai iubesc ? În fine… Trebuie felicitata și Diaspora românească, care cu siguranță a reușit să echilibreze lucrurile.
Și atunci… votul publicului a adus România pe podium. România a dat 10 puncte Moldovei. Iar Moldova a dat 3 puncte României. Aici vor fi discuții, probleme, scandaluri. Nu s-a mai făcut trocul, care se face an de an. Singura țară care ne-a dat 12 puncte a fost Luxembourg, ceea ce e o ciudățenie și un miracol, în același timp. Dar Ukraina ne-a dat doar 3 puncte, Bulgaria tot 3 și Moldova tot 3. Na ! Cică vecinii !!!!!!!! Vecinii nu mai sunt ceea ce-au fost ! Vecinii îți dau în cap ! Nu te mai vor bine.
Concluzia e una clară !
România trebuie să nu se mai retragă NICIODATĂ de la Eurovision ! Și să aleagă bine ! Vor fi ani și ani ! Mai buni sau mai puțin buni…
Dar, dacă trimiți o voce ca lumea… nu te faci de râs”, a concluzionat Mihai Trăistariu.
România a primit 232 de puncte din partea publicului în finala Eurovision 2026, unul dintre cele mai mari punctaje anunțate până acum în secțiunea televotului. După voturile acordate pentru piesa „Choke Me”, interpretată de Alexandra Căpitănescu, România a ajuns la un total de 296 de puncte în clasamentul general.
Alexandra Căpitănescu și echipa au reușit o performanță impresionantă pe scena Eurovision-ului, aducând țara noastră pe podium la prima participare după o pauză de patru ani, în ceea ce reprezintă cea mai bună clasare a țării din istorie.
Bulgaria, câștigătoarea Eurovision 2026
Bulgaria a câștigat Eurovision Song Contest 2026 cu melodia „Bangaranga” interpretată de Dara. Vecina noastă de la sud s-a luptat cu Israel până în ultimele clipe pentru a pune mâna pe trofeu, votul publicului făcând diferența dintre cele două țări.
Este pentru prima dată când Bulgaria câștigă concursul. Conform tradiției, Bulgaria va organiza concursul Eurovision 2027.