Republica Moldova ne-a umilit în finala Eurovision! Juriul ne-a dat foarte puține puncte. De la cine am luat cel mai mult
România a avut parte de una dintre cele mai neașteptate nopți din istoria recentă a concursului Eurovision. Deși a încheiat competiția pe un impresionant loc trei, cu un total de 296 de puncte, datorită unui televot masiv venit din partea publicului european, etapa acordării punctelor de către juriile naționale a provocat dezamăgire printre susținătorii români. Cea mai surprinzătoare situație a venit chiar din partea Republicii Moldova.
România a obținut numai trei puncte din partea Moldovei în finala Eurovision 2026, însă publicul european a contrazis clar deciziile juriilor care au subestimat piesa noastră, inclusiv pe cea venită de la Chișinău.
România, dezamăgită de Moldova. Noi am oferit 10 puncte vecinilor, iar ei ne-au răsplătit cu doar trei
În timp ce mulți români așteptau obișnuitul schimb consistent de puncte între București și Chișinău, juriul moldovean a decis să acorde României doar 3 puncte. În schimb, punctajul maxim, cele 12 puncte, a mers către Polonia, alegere care a stârnit imediat numeroase reacții pe rețelele de socializare. Pentru o mare parte dintre fanii Eurovision din România, momentul a fost văzut ca o adevărată ofensă, mai ales având în vedere că România oferise Moldovei 10 puncte.
Dezamăgirea a fost și mai mare deoarece România a fost aproape ignorată de cele mai multe jurii europene. State considerate apropiate sau care în trecut susțineau constant țara noastră nu au acordat aproape nimic reprezentantei României.
Bulgaria nu a oferit niciun punct, Germania a procedat la fel, Belgia a ignorat complet piesa românească, iar Australia, Albania, Franța, Serbia, Croația, Austria și Finlanda au făcut exact același lucru.
Totuși, au existat și câteva momente pozitive. Luxemburg a surprins pe toată lumea oferind direct 12 puncte României, într-unul dintre cele mai neașteptate momente ale finalei. Cehia a acordat 8 puncte, Norvegia 6, Polonia și Italia câte 5, iar Israelul 4 puncte. În rest, România a strâns puncte puține: câte un punct din Elveția, Portugalia, Suedia și Danemarca, plus două puncte venite din Grecia și Letonia.
232 de puncte din partea publicului, salvarea Alexandrei Căpitănescu
Cu toate acestea, adevărata susținere a venit din partea telespectatorilor. Dacă juriile au tratat aproape cu indiferență melodia României, publicul european a avut o reacție complet diferită. România a avut un rezultat uriaș la televot, unde a acumulat 232 de puncte, unul dintre cele mai mari scoruri ale serii. Valul impresionant de voturi oferite de public a urcat delegația României direct pe podiumul Eurovision 2026.
La final, diferența dintre votul juriilor și cel al publicului a fost evidentă: ignorată de multe dintre elitele muzicale europene, dar apreciată de milioane de telespectatori. Iar cele doar 3 puncte primite din partea Republicii Moldova au rămas printre cele mai discutate subiecte și controverse ale finalei desfășurate la Viena.
Alexandra Căpitănescu și echipa au reușit o performanță impresionantă pe scena Eurovision-ului, aducând țara noastră pe podium la prima participare după o pauză de patru ani, în ceea ce reprezintă cea mai bună clasare a țării din istorie.
Bulgaria, câștigătoarea Eurovision 2026
Bulgaria a câștigat Eurovision Song Contest 2026 cu melodia „Bangaranga” interpretată de Dara. Vecina noastă de la sud s-a luptat cu Israel până în ultimele clipe pentru a pune mâna pe trofeu, votul publicului făcând diferența dintre cele două țări.
Este pentru prima dată când Bulgaria câștigă concursul. Conform tradiției, Bulgaria va organiza concursul Eurovision 2027.