Luminița Anghel i-a făcut plângere penală lui David Pușcaș. Conflictul mamă-fiu ia amploare.

567

Scandalul dintre David Pușcaș și Luminița Anghel pare departe de a se stinge. Recent, tensiunile au reizbucnit după ce tânărul a afirmat că mama sa ar încerca să-l îndepărteze complet din viața ei. El susține că a primit o citație de la Judecătoria Buftea și că astfel a aflat despre un demers legal inițiat împotriva lui. David afirmă că artista ar fi depus o plângere penală, iar detaliile situației au fost făcute publice chiar de el.

Relația conflictuală dintre Luminița Anghel și fiul ei adoptiv pare să se adâncească tot mai mult. Potrivit declarațiilor lui David Pușcaș, reacția artistei ar fi venit după ce el a vorbit public despre neînțelegerile dintre ei. În urma acestor tensiuni, cazul ar fi ajuns în instanță, unde artista ar fi depus o plângere penală împotriva lui.

Ce spune David Pușcaș despre Luminița Anghel: „Mi-a pregătit dosarul!”

Referitor la situație, David Pușcaș afirmă că a descoperit existența dosarului în momentul în care a primit citația oficială de la autorități. El spune că a fost surprins de demers și că acuzațiile ar face referire la presupuse acte de amenințare și hărțuire.

„Prima oară a venit poliția a venit la mine la ușă, dar eu nu am răspuns. Apoi am primit o citație. Mi s-a făcut rău, s-a învârtit camera cu mine când am fost informat de la Judecătoria Buftea am primi citație. Un capăt de acuzare este amenințarea, am plângere penală făcută pe amenințare și mai este pentru hărțuire”, a spus David Pușcaș.

Tânărul susține că acțiunea ar fi fost inițiată chiar de mama sa adoptivă și că problemele legale i-ar afecta semnificativ viața, fiind nevoit să își caute reprezentare juridică.

„Mi-a pregătit dosarul mama. Am cerut în stânga și în dreapta un avocat, acum am pe cineva care mă reprezintă. Vrea să mă scoată de la moștenire, să nu moștenesc nimic, dar mi-a zis și avocatul că este foarte greu ce face ea. Nu știu, mă pedepsește și nu știu de ce vrea să îmi facă rău”, a spus el.

„Vrea să iasă din certificatul meu de naștere! Îi e teamă soțului ei că o să moștenesc o parte de avere”

„Îi e frică soțului ei că trebuie să îmi lase o parte din bani. Se răzbună pe mine mama pentru că am tupeul să vorbesc și că am povestit real ceea ce s-a întâmplat. Vrea să iasă din certificatul meu de naștere. Îi tremură chiloțeii soțului ei că o să am partea mea de avere de 25 %”, a mai declarat David Pușcaș.

În opinia sa, acțiunea în instanță ar fi o reacție la faptul că a ales să vorbească public despre situația lor familială. De asemenea, David afirmă că disputa ar avea legătură și cu drepturile sale la moștenire, despre care crede că nu i-ar fi recunoscute de mama sa și de actualul ei soț. El mai spune că existența unui dosar penal pe numele său îi complică viața profesională, făcându-i mai dificilă găsirea unui loc de muncă.

„Vrea să îmi distrugă viața și să îmi facă rău public. Oricum mi-a distrus viața și vrea să mi-o distrugă și mai tare. Oricum am dosar penal deschis că am avut curajul să spun că m-a folosit fizic, psihic și că m-a folosit. Vă dați seama, am dosar penal deschis, unde mă mai angajez eu acum?! După ce că abia îmi găseam de lucru, unde mă angajez? Am tot dreptul să îmi spun povestea!

Dacă mama crede că poate să-mi închidă gura ducându-se să se plângă, nu e cazul. Ea s-a folosit de mine și de Maria ca să pară ea un om bun în ochii publicului, dar uite că ar face orice pentru a-mi face rău. Să țineți mine, oameni buni, familia te poate îngropa cel mai rău!”, a mai declarat tânărul