O persoană a ars de vie, blocată într-o mașină electrică în București. Un bărbat a reușit să se salveze, dar a fost rănit
O femeie și-a pierdut viața, fiind găsită carbonizată într-un autoturism electric, în urma unui incendiu care a cuprins trei mașini pe o stradă din Sectorul 6, au transmis pompierii. La intervenție au ajuns rapid echipaje de pompieri, ambulanțe de prim-ajutor și polițiști din cadrul subunității competente, care au început imediat procedurile specifice.
În zonă se află și echipaje ale Brigăzii Rutiere, care asigură măsurile de siguranță și gestionează circulația pentru evitarea blocajelor. Primele verificări indică faptul că focul ar fi pornit de la un autoturism, iar flăcările s-au extins ulterior la alte vehicule aflate în apropiere.
Mașina care a luat foc ar fi un model electric produs în China sau în Turcia, spun sursele Gândul.
În interiorul mașinii de la care ar fi izbucnit incendiul a fost găsită o femeie. Din nefericire, în pofida intervenției echipelor de salvare, decesul acesteia a fost confirmat. De asemenea, o altă persoană aflată în același autoturism a reușit să iasă singură și este evaluată medical la locul incidentului, primind îngrijiri de specialitate.
Investigațiile continuă sub coordonarea unității de parchet competente, pentru a stabili cu exactitate cauzele și circumstanțele producerii evenimentului, a transmis Poliția Capitalei.
„În momentul de față incendiul este lichidat, lucrăm în continuare pentru răcirea zonei de intervenție.
Incendiul s-a manifestat generalizat la un autovehicul electric.
Cea de-a două victimă, conducătorul autovehiculului, bărbat ce a suferit arsuri pe suprafață corpului, a fost asistată medical la față locului și ulterior transportată la spital”, a anunțat ISUBIF
„Intervenim pentru stingerea unui incendiu produs la mai multe autovehicule pe Bulevardul Constructorilor din sectorul 6 al Capitalei.
La sosirea primelor echipaje, incendiul se manifesta violent la nivelul unui autovehicul, afectând și alte 3 autovehicule din apropiere.