A muncit 2-3 ani în Spania, apoi a plecat către Italia și Germania, căutând de muncă. A cutreierat peste tot. A ajuns la curățat gunoiul bogătașilor prin suburbii…Și tu faci totul pentru copii?

O femeie a lucrat în Spania timp de 2-3 ani, apoi a migrat către Italia și Germania, acceptând diverse slujbe pentru a face față nevoilor financiare. Fără studii, găsirea unor joburi bine plătite a fost dificilă, așa că s-a ocupat de curățenia locuințelor bogătașilor din suburbiile respective.

Ulterior, a întâlnit o familie care avea nevoie de o bonă și ajutor în gospodărie. Cu o plată de aproximativ 10 euro pe oră, aceasta era o schimbare semnificativă față de veniturile modeste de 3-4 euro pe care le obținea anterior. Această oportunitate i-a permis să trimită mai mulți bani în țara sa natală.

Acasă, o așteptau doi copii care reprezentau lumina ochilor ei. Își dorea să le ofere tot ce își dorea ea în copilărie, având o copilărie tristă. Cu ajutorul noii sale slujbe, a reușit să susțină financiar educația copiilor, trimițându-le bani pentru cărți și meditații.

Pe măsură ce copiii au crescut, Ionuț a devenit inginer, absolvind Politehnica din București, în timp ce sora sa, Anca, a ales să se îndepărteze de satul natal. Mama lor a susținut financiar studiile Ancai de trei ori, dar aceasta nu le-a finalizat niciodată, considerând că școala nu era potrivită pentru ea. Anca s-a angajat apoi la recepția unui hotel, unde a întâlnit un manager cu care s-a gândit să formeze o familie prosperă.

Cu trecerea timpului, femeia care a fost bona și menajera în Germania a economisit bani doar pentru binele copiilor săi. În ciuda eforturilor sale, nu a avut niciodată grijă de propriile nevoi.

Însă a sosit momentul să se întoarcă acasă, iar pentru ea, România reprezenta adevărata casă. Cu toate acestea, regretul cel mai mare al ei a fost că nu a reușit să-și păstreze familia unită. O jumătate semnificativă a vieții sale a fost petrecută printre străini, iar acum era hotărâtă să recupereze timpul pierdut.

La sosirea în aeroport, aștepta cu nerăbdare îmbrățișări și plânsete din partea copiilor săi, care nu o mai văzuseră de peste 8 luni, de la înmormântarea soțului său. Cu toate acestea, nimeni nu o aștepta.

O femeie deschide telefonul și găsește două mesaje: primul de la fiul său, Ionuț, care anunță că intră în ședință și i-a comandat un taxi să o ducă acasă, iar al doilea de la fiica sa, Anca, care spune că se va întâlni cu ea peste trei zile după o petrecere la Bran.

Cu toate acestea, așteptarea unui semn de la copii până la miezul nopții se dovedește zadarnică. Simțind că viața lor evoluează fără ea, femeia plânge amarnic și leșină. După un consult medical, se constată că suferă de reumatism cardiac, consecința oboselii, vârstei și eforturilor depuse.

Fiica, Anca, o ia la ea acasă, împreună cu iubitul său. În ciuda relației de cinci ani, acesta nu a pus problema căsătoriei. Cu o cameră imensă dedicată exclusiv ei, femeia își amintește de debara pe care șefii ei din Germania i-au încredințat-o.

Cu toate acestea, relația cu fiica ei devine tensionată. Oricând mama pune un pahar de apă sau un biscuite pe noptieră, fiica o atenționează despre lemnul de nuc costisitor. Baia devine un alt teren de conflict, unde fiica ei consideră că gelul de duș este prea scump și îi sugerează să folosească săpun, amintindu-i că la țară se spălau cu săpun.

Mai rău este că, în ciuda prezenței în același locuință, familia nu își face timp pentru ea. Fiul, un om de succes, este absorbit de cariera sa și nu găsește timp nici pentru o relație. Fiica, orientată către bani, nu pare interesată de munca sau de nevoile mamei sale, petrecându-și timpul prin magazine, verificând blănuri.

În totalitate, femeia se simte izolată și neglijată, înconjurată de patru pereți, fără a se simți cu adevărat parte din viața celor dragi.

“Toți acei ani de efort au fost zadarnici? Am dorit fericire pentru ei, dar să nu uite de mine…”

Cu bagajul în mână, femeia a ales calea trenului către casa din sat, lăsând copiii în spate, indiferenți la absența ei.

Acolo, în mijlocul naturii, doar ea și câteva păsări pentru companie. Deși singură, acum trăia pentru sine. A înțeles că a fugit pentru un trai mai bun, pentru copii, uitând de propria ei existență.

“Tinerețea nu se întoarce niciodată… La 70 de ani, trăiesc modest…”

“Ascultați-mă! Nu repetați greșelile mele… Nu vă dedicați doar copiilor! Trăiți și pentru voi…”

Am călătorit prin țări străine, dar nu am văzut niciodată o mare sau un munte… nimic. Prieteni nu am avut, pentru că nu am avut timp! Așa este viața… Învățați din experiența mea…

Distribuiți povestea mea și gândiți și la voi! Nu spun să nu vă ajutați copiii… mai ales eu, care am renunțat la tot pentru ei…

Copiii trebuie să simtă și ei greutățile pentru a prețui bunătatea noastră, altfel… altfel… o vor neglija…

O copilărie tristă… o bătrânețe tristă… Ah… Doamne!