Băiatul Mădălinei Apostol, declarații la o lună de la decesul mamei sale.
Tony Apostol, unul dintre fiii Mădălinei Apostol, a acordat un interviu la o lună de la moartea mamei sale. Tânărul a făcut declarații emoționante, vorbind și despre starea celorlalți membri ai familiei, inclusiv despre bunica lui maternă, mama Mădălinei apostol, dar și despre micuța Miriam.
Băiatul e distrus de durere, pentru că abia acum conștientizează tot ce s-a întâmplat, și merge des la mormântul mamei sale, pe care a și visat-o zilele trecute.
A trecut aproape o lună de când Mădălina Apostol a plecat dintre noi! Fosta parteneră de viață a lui Nick Rădoi a murit fulgerător, lăsând în urma sa multă durere și trei copii care sunt nevoiți ca, de acum înainte, să trăiască fără cea care le-a dat viață.
Cu cine locuiește Tony
Într-un interviu acordat Spynews.ro, Tony Apostol, fiul cel mic al Mădălinei Apostol, a vorbit despre problemele cu care se confruntă acum. Băiatul a mărturisit că, dacă în primele zile după moartea mamei sale era înconjurat de foarte mulți oameni și nu simțea durerea atât de tare, acum îi este din ce în ce mai greu fără mama lui. Lângă el au rămas foarte puțini oameni care îi sunt alături și care îl ajută să depășească aceste clipe grele.
„Perioada este foarte, foarte grea, mai grea decât mă așteptam. Parcă a fost mai bine, mai ok în primele zile atunci. Au fost foarte mulți oameni, ai văzut câți oameni erau, iar acum nu mai e nimeni. Mai sunt zero oameni. Adică zero… Mai este Cătălin, desigur, Nick și atât, cam atât. Și sora mea este lângă mine.
Tatăl meu, da, și el, dar el este mai mult alături de fratele meu, că nu stăm împreună. Eu locuiesc singur momentan”, a spus Tony Apostol.
”Miriam este persoana pe care o iubesc cel mai mult…”
Fiul cel mic al Mădălinei Apostol a mai spus că, în această perioadă, petrece foarte mult timp cu sora lui, Miriam, dar și cu tatăl acesteia, Cătălin Grozavu. Tânărul spune că stă destul de mult timp la Cătălin acasă și că se înțeleg foarte bine, dar recunoaște că are o relație bună și cu tatăl său, George, chiar dacă nu se văd atât de des.
„Mai mult stau cu Miriam acum, la Cătălin. Vreo cinci zile pe săptămână sunt pe la ei, că stau cu Miriam și așa stăm toți. Miriam este persoana pe care o iubesc cel mai mult. Eu și înainte oriunde era Miriam, eram și eu.
Adică nu e ca și cum sunt acolo că nu mă înțeleg cu cineva. S-a tot zis că eu nu mă înțeleg cu tatăl meu, niște chestii de astea. Lumea vorbește și vrute și nevrute, dar eu sunt foarte ok cu tata”, a mai spus tânărul.
Tony nu locuiește cu tatăl său și cu fratele mai mare, ci singur. El luase decizia de a locui singur cu mult timp în urmă, încă de când mama lui era în viață. Băiatul și-a dorit să fie independent. Tânărul spune că, probabil, faptul că este independent de ceva vreme l-a ajutat să gestioneze mai bine lucrurile după moartea mamei sale.
„În mod normal locuiesc singur. Sunt mai independent de foarte mult timp. Am vrut eu, mi-am dorit eu chestia asta. Gândește-te că acum, în situația asta, poate dacă nu eram așa independent, nu știam cum să gestionez anumite lucruri”, a mai zis fiul Mădălinei Apostol.
Fiul Mădălinei Apostol merge des la mormântul mamei sale. Dar pe furiș
Fiul Mădălinei Apostol a mai spus că merge destul de des la mormântul mamei sale pentru a putea sta doar el cu ea. Încearcă să meargă cât mai devreme, dimineața, sau seara, dar destul de târziu, tocmai pentru a nu fi văzut de alți oameni și fotografiat, așa cum i s-a mai întâmplat.
„La mormânt merg, dar merg ori foarte dimineață, ori mai pe seară așa. M-au mai filmat oameni, mi-au mai trimis. Nu-mi place”, a mai zis el.
Familia Mădălinei Apostol se pregătește acum pentru parastasul de 40 de zile. Bunica lui, mama Mădălinei Apostol, suferă enorm, iar Tony încearcă să-i fie cât mai mult alături, pe cât posibil, mi ales că femeia are și probleme de sănătate.
„Bunica este cum să fie… Cât se poate de bine și ea. Încercăm noi, nepoții, să fim lângă ea și să o ajutăm. Suntem 24/7 acolo pentru ea, orice ar fi. Pozitiv sunt pentru ei. Dacă n-ai putere așa și nu-i ții în frâu, cade toată lumea. Trebuie să fiu eu acolo puternic pentru ei, nu pentru mine. Când îi văd, uit de tot”, ne-a mai spus Tony.