Accident cu 7 victime la Craiova. A fost activat Planul Roşu de Intervenţie. Șoferul de 20 de ani a murit
Un accident rutier în care au fost implicate un autoturism și un autobuz destinat transportului de persoane s-a produs în municipiul Craiova. Autoritățile au activat Planul Roșu de Intervenție, după ce au fost anunțate 20 de persoane implicate, dintre care șapte au nevoie de îngrijiri medicale.
La locul accidentului au fost mobilizate echipaje de pompieri și medicale, pentru acordarea asistenței persoanelor implicate și gestionarea situației.
Intervenția se desfășoară cu o autospecială de stingere, o autospecială de descarcerare, două ambulanțe SMURD, o autospecială pentru transportul personalului și al victimelor multiple, precum și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean. Misiunea este în dinamică.
Un om a murit
O persoană a fost declarată decedată în urma accidentului, au informat serviciile de intervenție.
Alte șase persoane au fost transportate la spital pentru acordarea îngrijirilor medicale de specialitate.
Mașina a intrat pe sens opus, susțin polițiștii
Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj au transmis că accidentul s-a produs pe strada Brestei din Craiova după ce o mașină condusă de un tânăr de 20 de ani a intrat pe sensul opus, unde circula autobuzul:
„La faţa locului s-au deplasat poliţişti din cadrul Biroului Rutier Craiova care au stabilit că un tânăr, de 20 de ani, din municipiul Craiova, în timp ce conducea un autoturism pe strada Brestei, din cauze ce urmează a fi stabilite în urma cercetărilor, ar fi pătruns pe sensul opus de mers şi ar fi intrat în coliziune cu un autobuz condus de un bărbat, de 47 de ani, din municipiul Craiova”.
În urma accidentului, şoferul de 20 de ani a murit, iar alte 6 oameni care se aflau în autobuz au fost transportate la spital.
Conducătorul auto al autobuzului a fost testat pentru consum de alcool, rezultatul fiind negativ.
Poliţiştii au deschis dosar penal pentru ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă şi continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs accidentul.