“Nu mă alungați… mai am doar 12 lei și trebuie să ajungă pentru toti…”. Asta a spus bătrâna când un comerciant a ridicat vocea la ea.

NU MĂ ALUNGAȚI… MAI AM DOAR 12 LEI ȘI TREBUIE SĂ AJUNGĂ PENTRU TOȚI.

“Nu mă alungați… mai am doar 12 lei și trebuie să ajungă pentru toti…”. Asta a spus bătrâna când un comerciant a ridicat vocea la ea. Și nimeni din piață nu știa încă pentru cine strângea acei bani.

Era aproape ora nouă dimineața..Piața era plină de oameni. Tarabe cu fructe, legume, brânză, carne și pâine. Negustorii strigau prețurile, clienții se grăbeau, iar printre oameni se strecura o bătrânică slăbuță, cu un batic vechi pe cap și un sacoșă de rafie în mână. Avea aproape 80 de ani. În fața unei tarabe își număra banii. Un leu. Doi… Cinci… Zece. Doisprezece lei. Atât!

— Maică… îmi dai și mie două pâini?
Vânzătoarea s-a uitat la ea.
— Două pâini? Cu 12 lei?
— Da, mamă…
— Și ce mai vrei?
Bătrâna a tăcut câteva secunde.
— Dacă se poate… și ceva mărunțiș pentru copii.
Femeia de la tarabă a oftat.
— Doamnă, nu suntem magazin de caritate.
Câțiva oameni au început să se uite. Bătrâna și-a băgat banii în buzunar.
— Iertați-mă…

Și a plecat încet. Dar nu a apucat să facă nici zece pași. S-a oprit lângă o ladă de cartofi.bA scos din sacoșă câteva borcane mici. Erau cu zacuscă.

Așezându-le pe marginea unei mese, a început să spună încet:
— Două borcane… cinci lei.
Un comerciant s-a întors nervos.
— Iar ai venit aici?
Bătrâna s-a speriat.
— Nu vreau să deranjez…
— Păi deranjezi! Aici lumea muncește, plătește chirie, taxe! Nu vii tu cu borcanele tale să vinzi pe unde apuci!

— Sunt făcute de mine…
— Și?
— Am nevoie de bani…
— Toată lumea are nevoie de bani!
Bătrâna a strâns borcanele la piept.
— Știu…
Un om din apropiere a murmurat:
— Ar trebui să o ia cineva de aici.

Altul a spus:
— Chemați poliția.
Bătrâna a auzit.
Și parcă i s-a stins toată puterea din ochi.
— Poliția?
— Da, mamaie. Dacă nu înțelegi de vorbă…
Femeia s-a așezat încet pe o bancă. Își ținea sacoșa în brațe. Nu mai spunea nimic.

După câteva minute, o mașină de poliție a intrat în piață.
Apoi încă una. Doi polițiști s-au apropiat.
În urma lor au venit și alți colegi. Oamenii se uitau. Bătrâna tremura.
Unul dintre polițiști s-a aplecat spre ea.
— Bună dimineața, mamaie. Ne spuneți ce s-a întâmplat?
Femeia a început să plângă.
— Nu mă luați, maică…

Polițistul a rămas surprins.
— Unde să vă luăm?
— Acasă…
— De ce?
Bătrâna a deschis sacoșa.
Înăuntru avea șase borcane de zacuscă, trei pâini vechi și o fotografie împăturită.
— Dacă mă trimiteți acasă… nu mai am ce să le duc.
— Cui?

Bătrâna a scos fotografia. În ea erau șase copii. Unul mic. Unul mai mare. Două fete.nDoi băieți.
— Nepoții mei.
A făcut o pauză.
— Sunt șase.

Polițistul s-a uitat la fotografie.
— Părinții lor?
Bătrâna și-a plecat capul.
— Nu mai sunt.
În piață s-a făcut liniște.
— Toți?
— Da…
— Și îi creșteți dumneavoastră?
— Cine altcineva?

Bătrâna a zâmbit amar.
— Eu sunt tot ce mai au.
Unul dintre polițiști a observat ceva.
— Mamaie, de ce aveți doar 12 lei?
Femeia a rămas câteva secunde nemișcată.
Apoi a spus:
— Pentru că ieri am avut 17.
— Și cei 5 lei?
— Am cumpărat un medicament pentru cel mai mic.
— Și azi?
— Azi trebuie să cumpăr pâine.

Polițistul s-a uitat la ceilalți colegi.
Nimeni nu mai zâmbea. Nimeni nu mai vorbea.
Atunci bătrâna a spus ceva ce i-a făcut pe toți să tacă.
— Nu vreau pomană, maică.
— Atunci ce vreți?
— Să-mi cumpere cineva zacusca.
— Atât?
— Atât.

A ridicat borcanul.
— Dacă îmi dați cinci lei pe el, eu mă întorc acasă cu pâine.
Polițistul a luat primul borcan.
— Cât costă?
— Cinci lei.
I-a întins 20.
— Nu, maică… nu pot.
— De ce?
— Că nu am rest.
— Nu vreau rest.

Apoi un al doilea polițist a luat două borcane.
— Și eu vreau două.
Al treilea:
— Eu iau unul.
Al patrulea:
— Mai aveți pâine?
Bătrâna a început să plângă.
— Mai am trei…
— Le luăm și pe alea.

În câteva minute, nu mai rămăsese nimic. Dar polițiștii nu au plecat.nUnul dintre ei a întrebat:
— Unde locuiți?
Bătrâna a ezitat.
— De ce?
— Vrem doar să vă ducem acasă.
— Nu trebuie…
— Mamaie, avem mașină.
— Dar nu vreau să vă deranjez.

Polițistul a zâmbit.

— Ne deranjează mai mult să vă vedem plecând singură. Au urcat-o în mașină. Un alt echipaj a mers după ei. Când au ajuns în fața casei, copiii au ieșit în fugă. Cel mai mic avea în mână o cană goală.
— Bunica!
Bătrâna a coborât din mașină. Copilul s-a uitat la polițiști. Apoi la sacoșe.
— Bunico… ai adus pâine? Femeia n-a răspuns. Un polițist a deschis portbagajul. A scos pâine. Lapte. Ouă. Făină. Ulei. Cartofi.nFructe. Și câteva pachete cu mâncare.

Copiii au rămas nemișcați.
— Sunt pentru noi?
— Da.
— De ce?
Polițistul s-a uitat spre bunica lor.
— Pentru că bunica voastră a muncit destul pentru voi.
Fetița cea mică s-a apropiat de bătrână.
— Bunico… azi mâncăm?
Bătrâna a început să plângă.
— Da, mamă… Azi mâncăm.

Și pentru prima dată după mult timp, plânsul ei nu mai era de neputință. Era de ușurare.
Înainte să plece, unul dintre polițiști s-a apropiat de ea.
— Mamaie…
— Da?
— Mâine nu mai veniți cu borcanele la marginea pieței.

Femeia s-a speriat.
— Atunci unde să mă duc?
— La taraba din colț.
— Dar n-am bani pentru ea…
— Nu trebuie să aveți.
— Cum?
— Am vorbit cu administratorul. Ați primit un loc.

Bătrâna a rămas cu gura întredeschisă.
— Și cât trebuie să plătesc?
Polițistul a zâmbit.
— Nimic.
— Dar de ce?
— Pentru că uneori legea nu înseamnă doar să amendezi un om.
Uneori înseamnă să vezi omul din spatele problemei.

Bătrâna și-a făcut cruce. Apoi i-a prins mâna.
— Dumnezeu să vă dea sănătate, maică…
Polițistul i-a răspuns simplu:
— Să aveți grijă de copii. Atât. Mașinile au plecat.

Bătrâna a rămas în poartă. Șase copii lângă ea. Și o masă plină cu pâine. În acea seară, copiii au mâncat până s-au săturat.
Iar înainte să adoarmă, cel mai mic a întrebat-o:
— Bunico…
— Da, mamă?
— Polițiștii ăia mai vin mâine?
Bătrâna a zâmbit printre lacrimi.

— Nu știu…
— Eu aș vrea să mai vină.
— De ce?
Copilul a răspuns:
— Pentru că azi, pentru prima dată, nu mi-a mai fost foame. Și poate că asta era tot ce trebuia să înțeleagă oamenii din piață. Că uneori, înainte să judeci un om pentru cei câțiva lei pe care îi cere… ar trebui să te întrebi câte vieți încearcă el să țină în picioare cu acei bani.

Tu ce ai fi făcut dacă erai în piață în dimineața aceea?nAi fi cerut să fie alungată… sau ai fi cumpărat primul borcan?

Aceasta este o Poveste de ficțiune.