“Rusia nu va lăsa această situație fără…” Moscova amenință după ce Boc a anunțat că imnul și steagul Rusiei nu vor fi permise la Cluj

123

Purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, a reacționat ferm după ce primarul Emil Boc a anunțat că imnul și steagul Federației Ruse nu vor fi acceptate la Cupa Mondială de Gimnastică Ritmică de la Cluj-Napoca. „Partea rusă nu va lăsa această situație fără consecințe”, avertizează Zaharova.

Prezent la Forumul Mondial al Primarilor pentru Acțiuni Climatice desfășurat la Londra, Emil Boc a transmis joi, printr-un mesaj video publicat pe Facebook, că steagul și imnul Rusiei nu vor putea fi folosite la Cupa Mondială de Gimnastică Ritmică găzduită de BT Arena din Cluj-Napoca.

„Aș vrea să fie foarte clar și răspicat și fără echivoc. În Sala Polivalentă BT Arena de la Cluj-Napoca nu se va intona imnul Rusiei și nu va fi folosit steagul Rusiei pentru reprezentarea sportivilor din această țară. Această decizie nu este o formă de protest față de sportivi, nu am nimic cu sportul, susțin sportul, dar nu sunt de acord ca simbolurile politice ale unui stat agresor din Europa să fie folosite într-o țară a Uniunii Europene, la Cluj, (n.r. într-o) țară care și-a exprimat de atât de multe ori poziția împotriva agresiunii Rusiei raportată la Ucraina și, de asemenea, în Uniunea Europeană care a rămas fermă în a condamna actul de agresiune al Rusiei la adresa Ucrainei., a declarat Emil Boc

„Respectăm poziția României și a Uniunii Europene în această privință”, a declarat edilul. Decizia sa a provocat nemulțumirea autorităților ruse, care au reacționat dur prin vocea Mariei Zaharova, purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe.

Oficialul rus susține că este „regretabil faptul că rusofobia promovată în România în toți acești ani generează asemenea efecte monstruoase” și avertizează că „partea rusă nu va lăsa această situație fără consecințe”.

Reacția autorităților ruse a fost făcută publică de Ambasada Rusiei în România, care a publicat „comentariul” Mariei Zaharova referitor la hotărârea luată de primarul Emil Boc.

Mai jos poate fi citit mesajul integral transmis de Maria Zaharova, sâmbătă, prin intermediul Ambasadei Federației Ruse în România.

”Participanții ruși la competiția de gimnastică ritmică FIG World Challenge Cup, desfășurată în orașul românesc Cluj-Napoca în perioada 26-28 iunie, s-au confruntat cu un nou exemplu de arbitrar vădit și de politizare a sportului internațional.

Contrar deciziilor recente ale Federației Internaționale de Gimnastică și ale Uniunii Europene de Gimnastică privind eliminarea tuturor restricțiilor aflate în vigoare și restabilirea deplină în drepturi a sportivilor noștri, acestora li s-a interzis utilizarea drapelului național și a imnului național la competiția desfășurată în România.

Singura reacție posibilă și firească din partea Rusiei a fost refuzul de a participa la competiția.
Situația pare cu atât mai absurdă cu cât menținerea așa-numitelor sancțiuni împotriva gimnastelor noastre a fost impusă de primarul local, sub pretextul declarațiilor de rutină privind combaterea ‘statului agresor’.

Nici organizatorii competiției, nici autoritățile nu au îndrăznit să i se opună acestui politician local, care, se pare, a decis să-și sporească astfel propriul ‘prestigiu’.
Este regretabil că rusofobia cultivată în România în toți acești ani produce asemenea efecte monstruoase.

Scoate la iveală dezordinea care domnește acolo, unde unor personaje întâmplătoare li se permite să acționeze în mod arbitrar și să compromită o țară care, în mod evident, nu este capabilă să asigure condiții egale pentru participanții la competiții internaționale de anvergură și care, în consecință, ar trebui să fie privată de dreptul de a candida pentru organizarea unor asemenea competiții.
Partea rusă nu va lăsa această situație fără consecințe”