Alexandru a fost găsit. Băiețelul de cinci ani, dispărut de aproape trei zile, a fost localizat.
Deznodământ fericit în cazul lui Alexandru, băiețel de doar 5 anișori care a dispărut de lângă tatăl lui, luni seară, în localitatea Sebeşu de Jos, judeţul Sibiu. Copilașul a fost găsit în viață în urmă cu puțin timp, după trei zile de căutari.
În imagini filmate din elicopter, în timpul căutărilor, Alexandru apare nemișcat, într-o pădure, așteptând echipele venite să-l găsească.
Alexandru a fost căutat de numeroși oameni – voluntari, polițiști, salvatori montani, jandarmi – folosind drone, câini de urmă și elicopterul de căutare.
Copilul a fost găsit cu ajutorul unui elicopter la aproximativ 2 km de locul dispariţiei. În prezent, micuţul este transportat la un spital din Sibiu.
Copilul se afla alături de tatăl său la ferma familiei. Înainte de dispariție, se juca, iar părintele său repara un gard din curte atunci.

Echipajul din elicopterul aflat în misiune nu a putut ajunge direct la copil, astfel că salvamontiștii s-au mobilizat imediat pe traseu pentru a efectua extragerea la sol. Operațiunea continuă pas cu pas, cu atenție la condițiile din teren.
Potrivit informațiilor transmise pe parcursul intervenției, minorul a fost găsit în siguranță, iar prioritatea este acum evaluarea sa și transportul către zone accesibile echipelor medicale.
Mobilizarea autorităților și apelul comunității
Ministerul Afacerilor Interne a confirmat că Alexandru este în siguranță și a subliniat colaborarea exemplară dintre structurile implicate. Ministrul Cătălin Predoiu a adresat public mulțumiri tuturor celor care au luat parte la misiune.
„Ore întregi de căutări, emoții și speranță. Astăzi, micuțul Alexandru din Sibiu a fost găsit în siguranță de colegii de la IGAv. Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, le transmite mulțumiri și felicitări tuturor colegilor din cadrul structurilor MAI, MApN și voluntarilor care au luptat contracronometru pentru această minune.
Polițiști, jandarmi, pompieri, salvatori, piloți, soldați, voluntari și oameni simpli au demonstrat că, atunci când un copil este în pericol, o țară întreagă se mobilizează. Respect pentru toți cei care nu au renunțat nicio clipă. România are eroi.”
Sute de oameni, de la luptători SAS la localnici, l-au căutat timp de trei zile. Misiunea a fost îngreunată de vremea capricioasă şi de zona periculoasă, frecventată de animale sălbatice.
Imagini dramatice surprinse din elicopter arată amploarea operaţiunii de căutare a băieţelului de cinci ani din judeţul Sibiu, dispărut zeci de ore într-o zonă sălbatică şi greu accesibilă.



Sute de oameni au scotocit pădurile şi versanţii în condiţii extrem de dificile şi a fost folosită inclusiv o cameră cu termoviziune. Copilul a fost găsit în cele din urmă în viaţă, spre uşurarea familiei şi a salvatorilor.
Noaptea trecută au fost în jur de 5 grade, dar temperatura resimțită a coborât spre 0 grade.
Băiețelul din Sibiu, găsit după zeci de ore de căutări
Băieţelul de 5 ani era cu tatăl său la 600 de metri de ferma familiei. Bărbatul construia un gard lângă o lizieră când copilul a fugit de lângă el.
“Băieţelul era la doi metri de mine, lângă cărare. El mergea în faţa mea, eu mergeam după el. S-a dus mai în faţă, a luat curba, când m-am dus după el nu l-am mai găsit. L-am strigat, a intrat prin tufe şi nu l-am mai găsit”, a declarat Toma Zerestrea, tatăl copilului dispărut.
Luni în jurul orei 18:00, autorităţile au emis mesaj RO-Alert şi au trimis în zonă echipe de căutare-salvare cu ATV-uri, motociclete enduro şi drone. Mobilizarea localnicilor a fost impresionantă
Luptători SAS, poliţişti, jandarmi şi salvamontişiti, alături de localnici au periat metru cu metru pădurea. Au fost aduşi în zonă câini special antrenaţi. Cinci scafandri au căutat în râu, dar şi în două lacuri din apropiere. “Nu am idee ce s-a întâmplat. Nu am fost acasă şi nu o să mă duc până nu-l găsim”, mai spune tatăl lui Alex.
A fost ridicat şi un elicopter cu cameră de termoviziune, dar în zadar, nici urmă de băiat. Căutările sunt îngreunate de condiţiile meteo. “Zona e împădurită, este foarte deasă. Căutările cu drona nu au dat rezultate excelente din cauza desişului. S-a căutat şi pedestru, se înaintează destul de greu”, explică Daniel Popescu, șef Salvamont Sibiu.
Azi-noapte temperaturile nu au trecut de 6 grade, iar umiditatea din pădure a accentuat senzaţia de frig. “Zona a fost împărţită în mai multe sectoare şi vom relua aceste căutări după ce elicopterul îşi va termina căutarea”, spune Tiberiu Ivancea, șef IPJ Sibiu.
“A fost verificată o suprafaţă de aproximativ 15 kilometri pătraţi prin activităţi desfăşurate atât în zone împădurite, cât şi în zone greu accesibile din intravilanul localităţii. A fost efectuată cercetarea la faţa locului atât la domiciliul persoanei care face obiectul dispariţiei, cât şi la locul unde a fost văzută ulrima dată, fiind prelevate de către specialiştii criminalişti probe în interesul cauzei”, a declarat Vlad Teodosiu, purtător de cuvânt IPJ Sibiu.
Tatăl băiatului este un femier renumit în zonă. După mai mulţi ani în care a lucrat în Spania şi Columbia s-a întors în România unde a investit în creşterea vacilor Aberdeen Angus. Pe soţia lui a cunoscut-o in America de Sud, dar a convins o să-l urmeze în ţara noastră. Cei doi mai au împreună o fetiţă.