Maria Covașa anunță divorțul lui Marcel de Armina. Care este motivul despărțirii
Maria Covașa anunță divorțul lui Marcel de Armina. Care ar fi motivul despărțirii ⬇️
Relația dintre Marcel Andrei și Armina, unul dintre cele mai comentate cupluri de la „Insula Iubirii”, este din nou în centrul atenției. Maria Covașă, fosta concurentă a emisiunii și femeia de care Marcel s-a apropiat în sezonul 8, susține că povestea de dragoste dintre cei doi nu ar avea un viitor pe termen lung și lansează o ipoteză despre o posibilă despărțire.
Invitată la „Face to Face Podcast”, Maria Covașă a vorbit despre comportamentul lui Marcel și despre dinamica pe care o observă între acesta și Armina. Fosta concurentă crede că lucrurile s-ar putea schimba după încheierea experienței televizate.
Relația dintre Armina și Marcel, pusă sub semnul întrebării
„Nu cred în relația lor. Eu cred că, după ce văd acum imaginile și o să mai stea puțin, nu o să se mai înțeleagă la un moment dat. Ea, cu siguranță, o să îl lase pe Marcel. Îi place faima și să apară”, a declarat Maria Covașă la „Face to Face Podcast”.
Declarațiile sale reprezintă însă o opinie, nu confirmarea unei despărțiri sau a unui divorț. Până în prezent, nu există o confirmare publică potrivit căreia Marcel și Armina ar fi decis să ajungă la divorț.
De unde a pornit povestea Marcel–Armina
Marcel și Armina s-au cunoscut în mediul online, înainte ca el să participe ca ispită în sezonul 8 la „Insula Iubirii”. Cei doi au început să vorbească înainte de plecarea lui în Thailanda, iar întâlnirea față în față a avut loc după revenirea lui de la filmări. Relația a evoluat rapid, iar cei doi au ajuns să se căsătorească civil în decembrie 2024.
În 2026, Marcel și Armina au revenit la „Insula Iubirii”, de această dată în postura de soț și soție, pentru a-și testa relația. Experiența din Thailanda a scos însă la suprafață mai multe tensiuni, iar Armina a recunoscut că a fost deranjată de anumite comportamente ale soțului său.
Legătura dintre Maria Covașă și „Maluma Baby”
Maria Covașă a devenit cunoscută după participarea la sezonul 8 în cadrul emisiunii „Insula iubirii”. În timpul filmărilor, Marcel, aflat în postura de ispită, s-a apropiat de ea. Ulterior,
Maria a povestit că acesta a continuat să o contacteze și după terminarea filmărilor. Ea a susținut inclusiv că Marcel a căutat-o într-o perioadă în care Armina făcea deja parte din viața lui.
În acest context, Maria consideră că relația dintre Marcel și Armina ar putea ajunge, în cele din urmă, la despărțire. Deocamdată însă, ipoteza rămâne doar opinia fostei concurente.