Iranul amenință țările din Europa care susțin atacul SUA-Israel: “Veți fi ținte legitime!”
Iranul a transmis un avertisment statelor europene, spunând că acestea ar putea deveni „ținte legitime” dacă vor sprijini Statele Unite și Israelul în eventuale acțiuni militare împotriva regimului de la Teheran.
Adjunctul ministrului iranian de externe, Majid Takht-Ravanchi, a declarat recent că autoritățile de la Teheran au transmis deja acest mesaj de avertizare unor guverne europene.
Declarația apare într-un context tensionat, după ce s-a relatat că Statele Unite ar fi cerut României acces la bazele militare aflate pe teritoriul țării, iar președintele Nicușor Dan a convocat o ședință a CSAT pentru a discuta situația.
Oficialul iranian Takht-Ravanchi a precizat că „orice stat care se alătură Americii și Israelului într-o agresiune împotriva Iranului va fi considerat, la rândul său, o țintă legitimă pentru eventuale represalii iraniene”.
“I-am informat deja pe europeni și pe toti ceilalti că ar trebui să fie atenti să nu se implice în acest război de agresiune împotriva Iranului”, a declarat oficialul într-un interviu acordat France 24
Mesajele transmise de la Teheran vin în momentul în care Franța a anunțat că trimite în Marea Mediterană nava Tonnerre, un portelicopter amfibiu.
Aceasta urmează să opereze alături de portavionul Charles de Gaulle, care ar fi ajuns deja în zonă în cursul zilei, după ce anterior se afla în Marea Baltică.
În paralel, și Marea Britanie își intensifică prezența militară în zona Golfului. Premierul britanic Keir Starmer a discutat joi cu regele Hamad bin Isa Al Khalifa din Bahrain și s-a oferit să trimită avioane pentru a asigura protecție aeriană defensivă statului din Golf.
De asemenea, Starmer a anunțat că alte patru avioane de vânătoare Typhoon vor fi dislocate în Qatar, ca răspuns la solicitările venite din partea aliaților.
Prim-ministrul britanic a explicat că această decizie face parte dintr-un plan mai amplu „de întărire a operațiunilor defensive ale noastre în Qatar și în întreaga regiune”.
Iranul susține că miercuri dimineață a lansat „cea mai amplă și mai intensă operațiune” de la debutul conflictului, potrivit relatărilor din presa de stat de la Teheran. În prezent, țările din Orientul Mijlociu se confruntă cu o presiune fără precedent.
Potrivit CNN, mai multe interceptări de proiectile au fost raportate în statele din Golf și în Israel. Totodată, o dronă despre care se presupune că ar fi fost lansată de Iran ar fi lovit marți seara un sediu diplomatic american din Irak.