Primul mesaj al Danielei după despărțirea de Valentin: “E mult mai bine pentru noi…”
Daniela, participantă în sezonul 5 al emisiunii „Casa iubirii”, a publicat un mesaj emoționant pe rețelele sociale, la puțin timp după ce relația ei cu Valentin s-a încheiat.
Aceasta a resimțit profund impactul deciziei lui Valentin de a pune capăt relației, o situație evidentă și în edițiile recente ale emisiunii „Casa iubirii”.
După ce Valentin a decis să încheie relația, Daniela a realizat un videoclip pe TikTok, în care tristețea era clară pe chipul ei.
„Știu că totu-i trecător E mult mai bine pentru noi Și nu-nseamnă că-mi este dor Doar că mai stau și mă gândesc uneori,” este un fragment din melodia care însoțește clipul distribuit pe contul ei oficial de TikTok.
Reacțiile fanilor au fost numeroase și pline de susținere. Oamenii din mediul online au empatizat cu ea și au încercat să îi ofere încurajări și gânduri bune, având în vedere dificultățile prin care trece în aceste momente.
„Suntem alături de tine, inima noastră”/ „Tu nu ai pierdut nimic, el a pierdut comoara vieții lui”/ „Ai iubit sincer, dar ai ales greșit. Ai menționat într-o gală că ori este iubirea vieții tale, ori dezamăgirea. Din păcate, se pare că el a ales să fie dezamăgirea.
Dacă iubirea lui ar fi fost autentică, ar fi rezistat două luni în contextul emisiunii și ar fi încercat și în afară, acolo unde te-ar fi cunoscut cu adevărat. Am plâns odată cu tine, ne-am regăsit în durerea ta. Continuă să lupți, fata!
Suntem alături de tine și amintește-ți, viața nu se încheie cu prima dragoste. Undeva există un bărbat care va aprecia tot ce Valentin a încercat să schimbe la tine,” sunt câteva dintre comentariile lăsate de fani la videoclipul postat de Daniela.
„Să fi fost mai multe zile antrenamentul! Nu o fugă, într-o singură zi.”
Românii se pregătesc pentru o nouă minivacanță, angajații cu program normal având parte de patru zile consecutive de odihnă.
O fetiță de 12 ani a murit în urma unei reacții alergice severe, cauzată de consumul unui milkshake într-o cafenea din Londra.
Daniela, concurentă în sezonul 5 „Casa iubirii”, a postat, la scurt timp după despărțirea de Valentin, un mesaj semnificativ pentru situația în care se află.