Câți copii are Cătălin Zmărăndescu si cu ce se ocupă ei! Campionul participă la Power Couple

413

Cătălin Zmărăndescu spune despre sine că este un om dedicat familiei și are mai mulți copii. Iată cine sunt, de fapt, urmașii concurentului de la Antena 1, unde formează o echipă alături de soția lui.

Luptătorul MMA Cătălin Zmărăndescu se află printre participanții show-ului Power Couple. În emisiunea filmată în Malta ies la iveală numeroase detalii despre viața personală a sportivului. Află câți copii are.

Cătălin Zmărăndescu este foarte mândru de copiii săi

La 53 de ani, Cătălin Zmărăndescu are o familie numeroasă. Celebrul kickboxer este la a doua căsătorie și participă la Power Couple împreună cu actuala soție. Tot cu această ocazie s-a aflat și ce ocupație profitabilă are partenera sa, Luiza.

Din relația cu Luiza, fostul luptător are doi copii. Cei doi au o fiică, Matilda, în vârstă de 7 ani, și un băiat care poartă numele tatălui său. Vladimir Cătălin, de 4 ani, nu este însă singurul băiat al fostului bodyguard al lui Gigi Becali.

Concurentul de la Antena 1 a fost căsătorit și înainte. Din primul mariaj are doi copii, cu care o perioadă îndelungată nu a păstrat legătura. După aproximativ șase ani de conflicte și tensiuni au reușit să se împace.

Mihai, în vârstă de 26 de ani, și Alexandra, de 23 de ani, sunt copiii din prima căsnicie. Ambii sunt atrași de sport și îi urmează exemplul tatălui. Astfel, fostul Faimos de la Survivor România este tatăl a patru copii.

Ce fac copiii lui Cătălin Zmărăndescu

Alexandra, fiica cea mare a sportivului, a practicat tenis de performanță timp de cinci ani. Ulterior s-a orientat către street dance, iar mai târziu către fitness, pasiune descoperită datorită partenerului ei, care este instructor.

Și fiul cel mare al lui Cătălin Zmărăndescu are rezultate remarcabile în sport. Mihai este luptător MMA și antrenor personal la Academia Cătălin Moroșanu.

În palmaresul său se regăsesc mai multe titluri importante. A câștigat centura IBA Boxing, titlul WCMMA și titlul Intercontinental IBA. A participat și la Survivor România 2023, competiție la care concurase anterior și tatăl lui.

La acel moment, Mihai a fost deranjat de aparițiile tatălui său în media. Sportivul apărea frecvent alături de copiii mai mici, deși are patru copii. În prezent, relațiile dintre ei sunt bune.

Prin ce probleme de sănătate a trecut Cătălin Zmărăndescu

Cătălin Zmărăndescu a depășit perioada tensionată în care nu a comunicat cu primii doi copii. În ultima vreme s-a afișat mai des alături de aceștia. Sportivul spune că aceasta nu a fost singura încercare dificilă din viața sa.

Cu câțiva ani în urmă, a trecut printr-o sperietură serioasă legată de sănătate. În urma unui control de rutină, medicii au descoperit o tumoră, iar suspiciunea de cancer a apărut în perioada în care participa la Survivor România.

„După un control medical am aflat că am o tumoră. Până am înțeles exact despre ce este vorba, panica a fost foarte mare. În acea perioadă m-am apropiat mai mult de Dumnezeu. În final, lucrurile sunt în regulă, nu este nimic periculos sau care să îmi pună viața în pericol. Dar știu prin ce a trecut soția mea și nu pot uita cât de puternică a fost. Știu că plângea pe ascuns și am încercat să nu îi spun niciodată că am observat asta”, a declarat Cătălin Zmărăndescu la Antena 1, unde a avut și un moment tensionat în timpul unei probe dificile.