Florin Piersic dezvăluiri emoționante despre mama lui: “A fost ca o sfântă …”
Florin Piersic se numără printre cei mai îndrăgiți și respectați actori români. Provenit dintr-o familie simplă din Cluj, artistul a vorbit recent cu emoție despre mama sa, de care îi este nespus de dor. În amintirile lui, aceasta ocupă un loc aproape sacru, asemenea unei sfinte.
Florin Piersic o considera sfânta pe mama lui
Actorul a rememorat legătura specială pe care a avut-o cu mama sa, descriind-o drept o prezență luminoasă și profund credincioasă. Ea a avut o influență majoră asupra formării lui, fiind cea care l-a învățat primii pași în credință și rugăciune.
Florin Piersic păstrează și astăzi icoana Sfintei Paraschiva, la care mama lui s-a rugat pentru el în copilărie, când a fost foarte bolnav.
„Pentru mine, dacă există un om pe care l-am văzut, l-am simțit, l-am iubit, a fost mama. A fost ca o sfântă. Mama era fiica preotului Pașcanu din Valea Seacă, la câțiva kilometri de Gura Humorului. Acolo s-a născut ea, împreună cu sora ei. Pe Valea Moldovei. Trecând Ceaușescu pe acolo a spus ce e asta Valea Seacă? Există în România o vale seacă?
Mă emoționează doar gândul atunci când cineva mi-a povestit cum mama mea, într-o duminică, la vreo 5-6 anișori, cu o bocceluță în spate, a plecat pe uliță. Atunci a întrebat-o: Lenuța, unde te duci tu? La Ierusalim. Ce auzise ea în casă. Pentru mine, toate poveștile astea înseamnă ceva”, a spus actorul
Florin Piersic și relația cu fiul său
Nu demult, Florin Piersic Jr. a vorbit deschis despre relația complicată cu celebrul său tată. Acesta a recunoscut că nu mai comunică de foarte mulți ani cu actorul și a explicat ce anume a dus la distanțarea dintre ei.
Fiul marelui actor susține că ruptura s-a produs în 2004, în urma unei reacții neașteptate a tatălui său la premiera unui film realizat cu mult efort. Florin Piersic Jr. a simțit atunci că munca sa nu a fost apreciată la adevărata valoare, motiv pentru care a ales să se îndepărteze de părintele său.
Florin Piersic Jr: „L-am iertat și rămân cu lucrurile bune”
„Ruptura s-a produs treptat, dar au fost și momente bruște. A fost un moment în care, la Fix Alert, am făcut o conferință de presă. Și eu credeam foarte mult în momentul acela în filmul ăla și în toată echipa. Toți cei care lucraserăm la filmul acela eram ca o familie.El a venit și a făcut cumva bășcălie și cred că acela a fost un moment de ruptură pentru că m-a durut. Ciudat e că el nu și-a dat seama că îl lovește pe propriul lui fiu. (…)
Asta se întâmpla în 2004, totuși gestul nu pot să-l înțeleg pentru că există comparații. În 2004 nu aveam copii, acum am copii și îmi e foarte greu să înțeleg cum poți să îți lovești copilul. E greu de înțeles și aici intervine competiția de care vorbeam. E adevărat că filmul Fix Alert nu este un produs perfect. E perfectibil și așa va rămâne. Nu mă așteptam ca el să fie în zona lui de interes. M-a șocat gestul, numai că l-am iertat. L-am iertat și eu rămân cu lucrurile bune”, a declarat Florin Piersic Jr.
Florin Piersic, o existență demnă de marele ecran
Chiar dacă de 27 de ani este căsătorit cu Anna Torok, în perioada tinereții Florin Piersic era cunoscut pentru firea sa pasională, iar poveștile despre aventurile sale amoroase erau intens comentate în lumea mondenă. Prima sa soție a fost actrița Tatiana Iekel, cea care i-a dăruit și primul copil, Florin Piersic Jr. Cei doi și-au unit destinele în 1958, după o relație de doi ani.
„Este un om care ar fi trebuit să fie liber toată viaţa. Era un crai veşnic curtat. Se îndrăgostea de toate partenerele cu care juca, iar la un moment dat s-a îndrăgostit atât de tare de una dintre ele, încât i-am spus că e mai bine să ne despărţim”, a spus prima soție a lui Florin Piersic, în urmă cu mai mulți ani.