Accident înfiorător. 7 morți și 3 răniți, după o coliziune între un microbuz, o autocisternă și un autotren

541

Un grav accident rutier, în urma căruia și-au pierdut viața 7 persoane și alte 3 au fost rănite grav, s-a produs marți, 27 ianuarie, în jurul prânzului, pe DN6, la ieșirea din Lugoj, în zona localității Găvojdia.

În coliziune au fost implicate un TIR, o autocisternă, un microbuz de transport persoane (8+1 locuri) și un autoturism, bilanțul fiind unul tragic: șase persoane decedate.

Pentru gestionarea situației, la fața locului au intervenit de urgență o autospecială de primă intervenție și comandă, o autospecială de descarcerare, una de stingere, două echipaje SMURD, precum și un ATPVM – autospecială pentru transport personal și victime multiple.

Impactul extrem de violent a dus la decesul a șapte persoane, respectiv șoferul microbuzului și cinci pasageri. Alte patru persoane, aflate în același microbuz, au fost rănite grav și au suferit traumatisme multiple, fiind transportate de urgență la spital.

Cisterna implicată în nefericitul eveniment rutier era plină cu alcool etilic. 6 persoane au murit pe loc, în urma impactului, iar cea de-a 7-a victimă a decedat la spital.

Desfășurarea accidentului

Conform informațiilor furnizate de polițiști, șoferul microbuzului, care circula din direcția Caransebeș către Lugoj, ar fi efectuat o manevră de depășire pe DN6. În momentul în care a încercat să revină pe banda sa, a lovit o autocisternă, după care s-a izbit frontal de un TIR care venea din sens opus.

Ca urmare a coliziunii, 7 persoane au murit, iar alte trei pasagere din microbuz au fost rănite.

Microbuzul se afla într-o cursă internațională, având ca traseu Grecia – Franța.

Intervenție de amploare a echipajelor de urgență

Având în vedere numărul mare de victime și gravitatea accidentului, Inspectoratul pentru Situații de Urgență Timiș a mobilizat un dispozitiv amplu. Operațiunile de descarcerare și acordare a primului ajutor s-au desfășurat în condiții extrem de dificile.

Reprezentanții ISU Timiș au precizat că apelul la numărul de urgență a fost recepționat la scurt timp după producerea accidentului, iar intervenția a necesitat implicarea mai multor echipaje și autospeciale.

„Polițiștii s-au deplasat la fața locului, din primele verificări rezultând faptul că un bărbat a condus un microbuz dinspre municipiul Caransebeș înspre Lugoj, iar la un moment dat ar fi intrat într-o depășire, iar în încercarea de a reveni pe banda sa a acroșat o cisternă și ulterior a intrat în coliziune cu un tir, care se deplasa din sensul opus de circulație”, a anunțat IPJ Timiș.

Din cauza consecințelor grave ale accidentului, circulația pe DN6 a fost complet blocată timp de mai multe ore. Centrul Infotrafic al Poliției Române a anunțat devierea traficului pe rute alternative, pentru a permite intervenția salvatorilor și efectuarea cercetărilor.

Cercetările sunt în desfășurare, iar polițiștii continuă investigațiile pentru a stabili cu exactitate împrejurările și cauzele care au dus la producerea acestui accident tragic, în urma căruia șase oameni și-au pierdut viața.