“I-au dat o cremă și algocalmin”, apoi l-au trimis acasă! Valentin s-a stins la 35 de ani de față cu copiii săi

352

O anchetă penală pentru ucidere din culpă a fost declanșată la Brașov, după moartea lui Valentin, un bărbat de 35 de ani, survenită la scurt timp după ce acesta ar fi fost refuzat de două ori la internare de Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov. Familia susține că medicii au dat dovadă de o gravă neglijență, afirmând că pacientul nu a fost supus unor investigații adecvate și că a primit doar un tratament sumar pentru dureri toracice severe, potrivit informațiilor publicate de ziarobiectiv.ro.

Conform relatărilor Observator.tv, bărbatul s-a prezentat pentru prima dată la Unitatea de Primiri Urgențe înainte de Crăciun, acuzând dureri intense în piept. Soția sa, Alexandra Otves, afirmă că evaluarea medicală a fost extrem de scurtă și că nu i-au fost efectuate investigații amănunțite.

“10 minute, au scăpat foarte repede de el. Nu l-au consulat ei, nu nimica. Au spus arată-mi unde te doare. El a arătat, a explicat. Şi a spus că e o durere de oase, de la frig. I-au dat o cremă, vitamină şi algocalmin”, a declarat Alexandra Otves, soție”, a povestit Alexandra Otves, soția bărbatului.

După două zile, deși starea sa era vizibil mai gravă, Valentin s-a întors la spital, însă nici de această dată nu a fost internat și a fost trimis din nou acasă. La scurt timp, bărbatul s-a prăbușit și a murit în fața copiilor săi, în vârstă de 3 și 8 ani. Soția își amintește ultimele cuvinte ale acestuia: “Atât a putut să îmi zică, eu nu mai pot. Nu m-au băgat medicii în seamă şi eu mor. Ai grijă de copilaşii mei”.

Moartea tatălui de 35 de ani a provocat un șoc profund în familie, care consideră că lipsa de implicare a personalului medical a contribuit direct la tragedie.

Alexandra Otves a declarat că: “Coşmarul cel mai mare. Adică 16 ani să trăieşti cu un bărbat şi să ţi-l omoare medicii. Şi în faţa copiilor. Copilul meu zice că nu poate să închidă ochii că vede coşmarul ăla. Din cauza medicilor, nepăsarea”.

Primele concluzii ale necropsiei arată că inima bărbatului a cedat. Rudele cred că, dacă ar fi fost aplicate proceduri medicale standard și analize de bază, viața lui ar fi putut fi salvată.

“Tensiunea dacă îi lua se vedea ritmul bătăii inimii, se vedea ceva. Dacă ei se ocupau şi îl consultau şi îi făceau analize mai detalitae se putea evita garantat 100%”, a afirmat Alex Mihai Ilie, cumnatul victimei.

Dosarul a ajuns în atenția Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, care a început o anchetă oficială. “Colegii care investighează acest caz aştepată raportul pe care urmează să l elibere servciul de medicină legală”, a declarat inspectorul principal Daniel Zontea, purtătorul de cuvânt al IPJ Brașov.

Conducerea Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov a refuzat să ofere explicații legate de acuzațiile aduse sau de modul în care a fost gestionat cazul pacientului, susținând că aceste informații nu ar reprezenta un subiect de interes public.

Tragedia are loc într-un context tensionat pentru sistemul sanitar, marcat și de alte cazuri grave. Recent, ministrul Sănătății a trimis Corpul de Control la Constanța, după un incident similar în care doi copii au ajuns în comă în urma unor intervenții chirurgicale, unul dintre ei, în vârstă de doar doi ani și jumătate, pierzându-și viața.