Putin a luat decizia șocantă în privința României. Anulează acordul militar cu România, semnat de Ion Iliescu

363

Rusia a decis să pună capăt unor înțelegeri militare cu România și mai multe state europene, un gest care indică o schimbare importantă în modul în care Moscova își gestionează relațiile de securitate cu țările membre NATO.

Premierul rus, Mihail Mișustin, a aprobat un decret prin care Ministerul Apărării este obligat să denunțe mai multe acorduri de cooperare militară încheiate cu 11 state occidentale, printre care se numără Germania, Regatul Unit, Polonia, precum și România și Bulgaria.

Documentul oficial a fost publicat pe site-ul guvernului Federației Ruse, potrivit informațiilor transmise de agenția de presă bulgară Novinite.com.

Actul normativ prevede încetarea unor acorduri bilaterale din domeniul apărării, inclusiv cel dintre Ministerul Apărării al Rusiei și omologul său german, semnat la Moscova la 13 aprilie 1993, precum și un acord asemănător cu Ministerul Apărării Naționale al Poloniei, datând din 7 iulie 1993. De asemenea, sunt vizate și înțelegerile de cooperare cu Norvegia, încheiate la 15 decembrie 1995.

Lista acordurilor anulate mai include documente semnate cu România (28 martie 1994), Danemarca (8 septembrie 1994), Regatul Unit (18 martie 1997), Olanda (18 iunie 1997), Croația (18 decembrie 1998), Belgia (19 decembrie 2001) și Republica Cehă (16 aprilie 2002).

Această decizie reflectă o diminuare semnificativă a cooperării oficiale în domeniul apărării dintre Rusia și statele occidentale, conform TVR Info.

Înțelegerea militară dintre România și Rusia, semnată în martie 1994, a fost parafată de președinții de la acea vreme, Ion Iliescu și Boris Elțîn.

În acest context, Bulgaria este menționată ca având un rol important, notează Novinite. În anul 1992, Moscova și Sofia au semnat un Tratat de relații prietenești și cooperare, care a stat la baza relațiilor bilaterale de după încheierea Războiului Rece.

Documentul, semnat la 4 august, a creat cadrul necesar pentru dezvoltarea unor proiecte comune între cele două state, inclusiv în domeniul apărării.

Prin denunțarea actuală a acestor acorduri, Rusia transmite un semnal clar de îndepărtare de vechile structuri de cooperare militară cu România, Bulgaria și celelalte țări membre NATO menționate.