Emil Rengle: “Vom face o nuntă uriașă…Eu sunt aici, aștept să vină bărbatul să mă ia”
Emil Rengle și Alejandro Fernandez au luat parte în 2025 la Asia Express, emisiune difuzată de Antena 1, iar după încheierea filmărilor și finalizarea competiției, cei doi privesc deja spre organizarea nunții lor.
Într-un interviu acordat publicației Libertatea, Emil Rengle a mărturisit că aventura din cadrul show-ului de la Antena 1 i-a apropiat și mai mult, chiar dacă, de-a lungul timpului, numeroase cupluri s-au separat după participarea la Asia Express sau America Express.
“După ce ne-am logodit, la scurt timp a venit invitația la «Asia Express» și noi așa am și zis: «Băi, dacă trecem de proba asta, de testul ăsta al vieții, înseamnă că noi chiar suntem făcuți unul pentru celălalt și putem face o echipă bună». Și așa am și luat experiența și realmente asta s-a întâmplat.
A fost ca o terapie pe fast forward, ne-am cunoscut cu bune și cu rele, în niște situații pe care în mod normal nu le-ai trăi. Și, ca și concluzie, cred că suntem mult mai puternici decât am fost înainte”, a anunțat Emil Rengle.
Întrebat dacă are în plan căsătoria cu Alejandro Fernandez, cunoscutul dansator și coregraf a spus că data este deja stabilită pentru vara anului 2027 și a împărtășit câteva informații legate de momentul lor special.
„Facem nunta în 2027, în vară! Pentru că acum, dacă am vrea pentru vara următoare, nu mai avem timp. Adică, mă rog, ar fi, dar… Știm ce vrem să facem! Vom avea două evenimente.
Unul cu familia strânsă, undeva în străinătate, unde e legal să ne căsătorim. Și în România, pentru că nu e legal și nu avem drepturi, vom face o nuntă uriașă, ca să știe toată România că există o nuntă gay în țară. Cu toate vedetele, cu toți influencerii, cu toți prietenii… Cred că de la sine va fi mediatizat evenimentul! Vreau, la această nuntă din România, să-l introduc pe Alejandro complet în cultura noastră. Vreau să fie cu dansuri populare românești, să mâncăm sarmale, adică vreau să…
Ar trebui familia lui să vină la poartă la ai mei, că așa se face. Eu sunt aici român, aștept să vină bărbatul să mă ia, să mă ceară la poartă! După care mergem la nuntă și aruncăm ceva… Mie mi-e teamă să nu mi-l fure cineva, că e un om absolut minunat. La noi a fost dat să fie să ne iubim și mai mult”, a mai spus Emil Rengle.
Emil Rengle a fost diagnosticat cu o boală autoimună. Dansatorul a fost nevoit să își schimbe radical stilul de viață, dar și să meargă la terapie
A ajuns la terapie
După ce medicii l-au diagnosticat cu o boală autoimună, dansatorul și-a schimbat total stilul de viață și a început să meargă la terapie pentru a lupta cu problemele de sănătate.
„Eu sunt diagnosticat cu o boală autoimună numită colită ulcerativă. Primele simptome au apărut în 2017. Nu știam ce se petrece cu mine. Eram plecat din țară, mă aflam în Statele Unite ale Americii. Am început să mă duc la doctor ca să pun întrebări. (…) Înainte de această afecțiune, felul în care trăiam era stresant și neorganizat.
Am fost obligat să fiu mult mai conștient de ce mănânc, felul în care îmi organizez viața, somnul, dar și gândurile. (…) Pe mine m-a ajutat foarte mult meditația, dar și terapia. Fără terapie nu aș fi fost aici, nu aș fi reușit să trec peste acest blocaj mental”, a declarat Emil Rengle.