Cine este bărbatul găsit carbonizat în mașină, pe un câmp din Oradea. Avea doar 42 de ani
O descoperire șocantă a transformat un teren izolat de la marginea municipiului Oradea în locul unei investigații ample, demarate în zorii zilei. Într-un spațiu greu accesibil, situat lângă o linie ferată rar utilizată, un autoturism ars complet a atras atenția unui curier care trecea prin zonă. Acesta a observat mașina distrusă de flăcări.
La scurt timp, zona a fost delimitată, iar polițiștii împreună cu echipele de criminaliști au început cercetările. Specialiștii au stabilit că focul ar fi izbucnit în jurul orei 4:00 dimineața și că, la un moment dat, vehiculul ar fi explodat, probabil din cauza acumulării de gaze sau a deteriorării unor componente interne în timpul arderii. În interior, pe locul șoferului, anchetatorii au găsit un trup carbonizat, transformând imediat situația într-un caz cu suspiciuni serioase.
Cine este bărbatul descoperit carbonizat
Polițiștii au verificat drumurile de acces, au studiat urmele din jurul mașinii și au căutat eventuale camere de supraveghere care ar fi putut surprinde activități suspecte. Deși zona este retrasă, investigațiile au fost extinse către zonele industriale și rutiere din apropiere, în încercarea de a găsi imagini relevante.
Identificarea persoanei a fost făcută după mai multe ore de analiză și după discuții cu persoane care ar fi putut recunoaște vehiculul. Ancheta a relevat că este vorba despre Mircea, un bărbat de 42 de ani din județul Bihor.
Acesta fusese o vreme căsătorit în județul Cluj, iar după divorț se întorsese la Oradea, unde încerca să își refacă viața și lucra ca șofer pentru o platformă de ride-sharing. În ultimele luni, avea un program solicitant, specific domeniului, petrecând mult timp pe drumuri.
A rămas captiv în maşina care i-a devenit sicriu
Un curier care trecea prin zonă a văzut aseară maşina arsă şi s-a apropiat să vadă dacă cineva are nevoie de ajutor. S-a trezit în mijlocul unui coşmar real.
“Când m-am dat jos din maşină, am văzut ce am văzut. Era scheletul omului. Nu am dormit toată noaptea”, spune curierul.
“Luni spre marţi vorbisem cu el în decursul zilei, a zis că e ok. Dimineaţă la ora 07:00, marţi, i-am trimis mesaj: “Ce faci, eşti la serviciu?”. Nu mi-a răspuns şi i-am mai trimis un vocal după, pe la 08:40, tot nu mi-a răspuns”, a declarat colegul victimei.
“De copil, copil l-am cunoscut. Un băiat înalt, subţirel, băiat bun era. Iooi, ce şoc!”, spune o vecină.
Anchetatorii încearcă acum să înțeleagă ce a dus la acest final tragic. Deși inițial au fost analizate toate direcțiile posibile, de la o defecțiune gravă până la o agresiune, indiciile adunate au început să contureze treptat varianta unei sinucideri. Mașina nu prezenta semne evidente de intervenție din exterior, iar poziția victimei și modul în care s-a propagat incendiul sugerează că nimeni altcineva nu s-ar fi aflat acolo în momentul declanșării focului.