“Nu mă gândesc la altceva decât la prezent și la cum să gestionez cât mai bine situația…” De ce nu are iubit Alina Sorescu după divorțul de Alexandru Ciucu
După o etapă încărcată emoțional, Alina Sorescu vorbește deschis despre transformările importante prin care trece după separarea de Alexandru Ciucu. Artista se află într-un proces de redescoperire, își reorganizează prioritățile și își direcționează atenția către carieră și către creșterea celor două fetițe. În acest context, o nouă relație nu se află momentan pe lista ei de interese.
Cântăreața a acordat un interviu sincer, în care a mărturisit prin ce încercări a trecut și cum a găsit resurse de putere interioară pentru a depăși această perioadă complicată.
„M-am redescoperit mult mai puternică, răbdătoare, fermă decât credeam că pot fi”, a declarat ea, lăsând să se înțeleagă că drumul nu a fost deloc unul ușor.
Despre perioada post-divorț
Alina Sorescu a mărturisit că despărțirea a venit cu mai multe provocări decât anticipase și că situația nu s-a clarificat nici pe departe atât de repede cum sperase.
„Nu mă aşteptam să fie totul atât de complicat, nu mă aşteptam ca totul să dureze atât de mult… Complicaţiile care au apărut ulterior, presiunile care continuă şi acum, la asta mă refer’, a declarat artista.
Totodată, artista spune că este împăcată cu decizia luată și că alegerea a fost făcută în primul rând pentru binele copiilor săi.
„Sunt împăcată că, din păcate, am luat cea mai bună decizie care se putea lua la acel moment pentru binele fetelor”.
Priorități și planuri pentru viitor
Întrebată dacă ia în calcul o nouă relație, artista a explicat că, cel puțin deocamdată, nu se gândește la acest aspect, fiind axată exclusiv pe prezent și pe responsabilitățile pe care le are.
„Când treci printr-o situație atât de complicată și o suferință atât de mare, nu te gândești la momentul ăla. Eu una, cel puțin, nu îl proiectez. Am atâtea lucruri de făcut acum. Legat de fetițe, legat de munca mea, m-am lăsat cufundată în tot ce ține de activitatea mea profesională, cu bucurie, cu un chef nebun. Am o viață foarte plină, în care încerc să mă concentrez pe fetițe și pe profesia mea. Pentru mine, fiind o situație atât de complexă, care încă nu s-a terminat, nu mă gândesc la altceva decât la prezent și la cum să gestionez cât mai bine situația’, a mai declarat artista.
Alina Sorescu a vorbit și cu multă apreciere despre sprijinul constant primit de la părinții ei, care au fost alături de ea încă de la începuturile în muzică și până la proiectele actuale, reprezentând un element esențial în evoluția sa artistică.
În momentul de față, prioritatea ei principală rămâne creșterea celor două fiice, cărora dorește să le ofere stabilitate, armonie și un model de forță și echilibru interior.
„Încerc în fiecare zi să mă redescopăr, să fiu mai bună pentru mine şi pentru fetiţele mele. Fiecare zi aduce o provocare, dar şi o lecţie’, a mai mărturisit ea.