Moscova despre “noua ordine mondială”, după ce SUA au atenționat că Europa se află într-un risc de “ștergere civilizațională”
Rusia a salutat noua Strategie de Securitate Națională a Statelor Unite, afirmând că este „în mare măsură compatibilă” cu propriile orientări și criticând totodată „izolarea” Europei. Moscova a reacționat favorabil la documentul recent publicat de administrația Donald Trump, despre care Kremlinul spune că este „în bună parte aliniat” cu interesele sale geopolitice.
Strategia americană, care are 33 de pagini și a fost făcută publică săptămâna trecută, susține că Europa riscă o „dispariție civilizațională” și nu descrie Rusia drept o amenințare directă la adresa SUA, potrivit BBC News. În raport sunt menționate ca priorități contracararea ingerințelor externe, limitarea migrației și criticarea așa-numitei „cenzuri” din cadrul Uniunii Europene.
Mesaj de la Kremlin: „Un pas pozitiv pentru Rusia”
Documentul a generat reacții critice din partea unor oficiali și experți europeni, care contestă accentul pus pe libertatea de exprimare și remarcă similitudini cu retorica Moscovei. “Ajustările pe care le vedem… sunt în mare măsură consistente cu viziunea noastră ”, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, într-un interviu publicat duminică de agenția de stat TASS. El a subliniat că Rusia consideră strategia „un demers pozitiv”, dar că va continua analiza documentului înainte de a formula o poziție definitivă.
Strategia SUA adoptă un ton mai puțin dur față de Rusia, ceea ce, potrivit unor responsabili europeni, ar putea diminua unitatea Occidentului în oprirea conflictului. Documentul acuză Uniunea Europeană că ar împiedica eforturile Washingtonului de a pune capăt războiului și afirmă că Statele Unite trebuie să „reconstruiască stabilitatea strategică în relația cu Rusia” pentru a „consolida economiile europene”.
Raportul pare, de asemenea, să încurajeze influențarea deciziilor politice interne din statele europene, susținând că Washingtonul ar trebui să sprijine „rezistența față de direcția actuală a Europei”.
Casa Albă laudă „partidele patriotice” europene
Strategia vorbește și despre „revigorarea identității occidentale” și avertizează că Europa riscă să devină „aproape de nerecunoscut în următorii 20 de ani”, afirmând că provocările economice sunt depășite de pericolul „dispariției civilizaționale”. În plus, documentul elogiază rolul „partidelor patriotice europene” și susține că „America își încurajează partenerii politici din Europa să promoveze această renaștere a spiritului occidental”.
În contextul discuțiilor dintre Uniunea Europeană și administrația Trump privind un posibil acord de pace în Ucraina, reacțiile din statele membre au variat de la reafirmarea parteneriatului transatlantic până la preocupări legate de conținutul strategiei.
Donald Tusk: „Europa este cel mai apropiat aliat al vostru”
Premierul polonez Donald Tusk a transmis pe rețelele sociale, într-un mesaj adresat „prietenilor americani”, că „Europa este cel mai apropiat aliat al vostru, nu o problemă”, subliniind existența unor „dușmani comuni”.
„Aceasta este singura abordare rezonabilă pentru securitatea noastră colectivă. Dacă nu cumva ceva s-a schimbat”, a adăugat acesta.
Fostul premier suedez Carl Bildt a criticat și el documentul, afirmând că strategia „se plasează ideologic la dreapta extremei drepte”.
Apropierile Washingtonului de formațiuni radicale precum AfD în Germania, partid catalogat drept de extremă dreapta de serviciile de informații germane, au alimentat și mai mult temerile europene.
Sub sloganul „America First”, strategia mai anunță că SUA intenționează să intervină împotriva navelor suspectate de trafic de droguri în Marea Caraibelor și în Pacificul de Est, luând în calcul inclusiv acțiuni militare împotriva Venezuelei. Documentul solicită, de asemenea, creșterea bugetelor de apărare în Japonia, Coreea de Sud, Australia și Taiwan.