Detalii surpriză la autopsie. Doctoriţa Ștefania Szabo, decedată în timpul gărzii “n-a făcut nici infarct, nici AVC”

3,835

Ancheta privind decesul medicului Ștefania Szabo, director medical al Spitalului Județean Buzău, survenit pe 28 octombrie, continuă și în prezent.

Ștefania Szabo a fost descoperită fără viață în zona Camerei de Gardă a Spitalului Județean Buzău la sfârșitul lunii octombrie.

Dispariția neașteptată a chirurgului a tulburat profund comunitatea medicală. Cunoscută pentru profesionalism și implicare, medicul a murit, potrivit anchetatorilor, în jurul orei 1 dimineața.

Autoritățile investighează mai multe piste. Rezultatele autopsiei arată că nu există urme de accident vascular cerebral sau infarct. Conform medicilor legiști, plămânii doctoriței nu mai conțineau aer.

În încăperea de gardă unde aceasta a fost găsită decedată a fost identificată o seringă goală, despre care se crede că ar fi conținut un anestezic puternic. Tot acolo au fost descoperite și cutii cu sedative cu acțiune intensă.

„Poate lua suplimente pentru păr, pentru unghii, pentru îngrijirea tenului. Știu că își dorea foarte mult să acumuleze poate câteva kilograme.

Ea era un om optimist, un om vesel, un om puternic. Mi-e greu să cred că nu și-ar fi dorit să se mai trezească a doua zi”, a declarat prietena Ștefaniei Szabo.

Se analizează mai multe ipoteze, inclusiv posibilitatea ca oboseala extremă provocată de turele de gardă epuizante să fi avut un rol major, dar și eventuale probleme de sănătate anterioare.

Autopsia nu a evidențiat:

leziuni cardiace specifice unui infarct
hemoragii sau ischemii cerebrale specifice unui AVC
disecții arteriale
embolii acute

În schimb, raportul preliminar indică faptul că plămânii au rămas fără aer, ceea ce conduce către alte posibilități, aflate în prezent în analiză.

Lângă corpul acesteia a fost găsită o branulă, iar colegii au relatat că medicul obișnuia să-și administreze perfuzii atunci când era copleșită de oboseală. În zilele premergătoare decesului, ar fi cerut de la farmacia spitalului mai multe medicamente cu acțiune puternică, printre care analgezice și substanțe utilizate în anestezie.

Elemente descoperite în camera în care a murit medicul

o seringă goală, despre care există suspiciunea că ar fi conținut un anestezic puternic
cutii cu sedative puternice, utilizate în mod normal doar în anumite proceduri medicale

Colegii cred că organismul ei ar fi putut ceda din cauza stresului și epuizării, mai ales având în vedere responsabilitățile majore pe care le presupunea funcția sa de director medical.

Cum au descris-o colegii pe Ștefania Szabo: „Era bolnavă ”

Cei care au lucrat alături de ea spun că era o persoană extrem de devotată, care își dedica aproape tot timpul profesiei, făcând numeroase gărzi, chiar și atunci când nu era programată. De multe ori o vedeau obosită, cu o perfuzie la mână, semn că își sacrifica sănătatea pentru a-și continua activitatea în sprijinul pacienților și al spitalului.

„Am fost de multe ori în situația de a o vedea cu cateter la mână, la serviciu, epuizată. I-am spus să meargă acasă, iar dumneaei a refuzat, spunând că are treabă și trebuie să intre în sală. Era bolnavă și alegea să rămână aici. Nu pleca acasă. Se vedea pe ea că se simte rău’, a declarat Grațiela Constantin, asistent medical.