Surpriză in divorțul dintre Codruța Filip și Valentin Sanfira. Amanta artistului ar fi însărcinată

1,508

Despărțirea dintre Valentin Sanfira și Codruța Filip pare definitivă, iar motivele care au provocat ruptura relației rămân deocamdată necunoscute. Totuși, faptul că artistul s-a afișat alături de noua sa parteneră, la mai puțin de două luni după finalizarea divorțului oferă loc interpretărilor. Este posibil ca această legătură cu noua iubită să fi început chiar în intervalul în care Codruța era plecată la Desafio. Coincidență sau nu, cei doi s-au separat imediat după ce ea s-a întors din emisiune.

Cei doi au încheiat oficial divorțul în data de 2 martie. Neoficial însă, hotărârea de a merge pe drumuri separate a fost luată atunci când Codruța Filip s-a întors din cadrul competiției Desafio. Ea a declarat că, odată ajunsă acasă, a simțit că lucrurile nu mai pot fi reparate.

Valentin Sanfira și-ar fi lăsat amanta însărcinată?!

În cadrul podcastului realizat de Cătălin Măruță, Codruța Filip a subliniat că la revenirea din competiție a găsit totul schimbat, inclusiv o situație peste care nu a putut să treacă.

Cătălin Măruță: “Are legătură cu participarea ta la Desafio? Pentru că au fost și tot felul de speculații că a plecat la Desafio, acolo cine știe poate s-a schimbat. S-a întors alt om de la show.”

Codruța Filip: “Da, are legătură. În ceea ce privește faptul că eu atunci când m-am întors din competiție am găsit situația total schimbată. Și el era un om schimbat. Da, peste anumite lucruri chiar nu poți trece și pentru anumite probleme chiar nu există o rezolvare.”

În perioada de două luni în care ea a lipsit din România, Valentin Sanfira ar fi depășit anumite limite. Mai ales că, la mai puțin de două luni de la divorț, artistul a plecat în Thailanda împreună cu noua lui parteneră.

Actuala iubită a artistului este cunoscută publicului ca fiind fosta parteneră a fiului lui Liviu Dragnea. Imaginile apărute în presă îi surprind pe cei doi într-o ipostază apropiată, pe o plajă exotică, ceea ce a alimentat și mai mult speculațiile despre începutul relației.

Un aspect care a atras atenția a fost apariția unei presupuse „burtici” în cazul noii iubite, detaliu care a generat și mai multe zvonuri legate de despărțire. Cu toate acestea, până în prezent nu există o confirmare oficială a acestor informații.

Prin urmare, nu este exclus ca divorțul rapid inițiat de Codruța să fi avut un motiv întemeiat: posibilitatea ca fostul ei soț să devină tată, lucru peste care ea nu ar fi putut trece vreodată.

Cert este că separarea dintre cei doi artiști a avut loc într-un context tensionat, iar aparițiile publice ulterioare au ridicat numeroase semne de întrebare.