Institutul Național de Medicină Legală „Mina Minovici” a scris negru pe alb de ce boală ar fi suferit micuța . Din cauza ei anestezia nu trebuia facuta. Nici parintii nu stiau de asta
România este din nou afectată de o tragedie medicală. O fetiță în vârstă de doar doi ani și-a pierdut viața în timpul unei proceduri stomatologice realizate sub anestezie generală, la o clinică privată din București. Rezultatele preliminare ale autopsiei au fost făcute publice astăzi, iar concluziile sunt șocante: copilul avea afecțiuni severe, iar administrarea anesteziei nu ar fi trebuit să aibă loc.
Specialiștii de la Institutul Național de Medicină Legală „Mina Minovici” au stabilit că decesul s-a produs „în timpul unei intervenţii stomatologice la o pacientă cu patologie cronică preexistentă complexă”. Având în vedere aceste aspecte, medicii anesteziști ar fi trebuit să refuze efectuarea procedurii.
Părinții declară: „Știau că valorile la ficat erau de șase ori peste limita normală”
Durerea familiei nu poate fi exprimată în cuvinte. Tatăl micuței a povestit că analizele efectuate cu o seară înainte arătaseră valori alarmante la ficat — de șase ori peste limita normală. Cu toate acestea, clinica a continuat procedura.
„I-am făcut niște analize fetiței, că știam că trebuie să aibă o intervenție la dinți. Analizele au ieșit aseară, soția le-a trimis doctorului, i-a spus că valorile la ficat sunt de șase ori mai mari. A spus că va vorbi cu doamna anestezistă. După 20 de minute de la sedare, copilul a intrat în stop cardio-respirator”, a declarat tatăl, copleșit.
Mama fetiței confirmă aceeași poveste: „Ea a intrat la 17:06, şi la 17:30 a intrat în stop. Pe mine m-au anunţat după o oră, iar ambulanţa a venit după o oră şi jumătate. Poate dacă ar fi venit mai repede…”
Ministrul Sănătății anunță: “Clinica funcționa fără autorizații corespunzătoare”
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a reacționat dur: „Din informațiile preliminare, avem o clinică care nu funcționează corespunzător, care funcționează improvizat și care nu respectă normativele. Avize emise ilegal, clinici private care funcționează în afara legii, protocoale care nu sunt respectate, iar la final mor oameni.”
Ministrul a solicitat public proprietarilor de clinici private să închidă voluntar unitățile neautorizate: „Oameni buni, închideţi-vă voi clinicile dacă ştiţi că nu funcţionaţi în regulă, ca să nu vin eu să le închid.”
Ancheta penală a fost preluată de Parchetul de pe lângă Tribunalul București, care investighează posibila infracțiune de ucidere din culpă.
Reacțiile oficiale ale medicilor și clinicii
Reprezentanții clinicii stomatologice au transmis că sedarea generală este „o procedură standard în cazurile în care cooperarea copilului este imposibilă” și că intervenția a fost efectuată „exclusiv de medici anesteziști specializați”.
„Suntem profund marcați de acest eveniment și rămânem dedicați cooperării cu autoritățile pentru a clarifica fiecare aspect al situației”, a fost mesajul transmis public.