Ce suma au plătit părinții fetiței pentru intervenția dentară în urma căreia copila a decedat. Tariful era unul ridicat

3,973

O fetiță în vârstă de doar doi ani și-a pierdut viața în timpul unei proceduri stomatologice realizate sub anestezie generală, la o clinică privată din București.

La scurt timp după ce i-a fost administrat anestezicul, copilul a suferit un stop cardio-respirator. Deși echipa medicală a intervenit rapid pentru resuscitare, eforturile depuse nu au avut succes.

Procedura pentru care fetița fusese adusă la clinică implica costuri de mii de lei.

Avocatul familiei a declarat pentru Realitatea că părinții intenționau să achite întreaga sumă de 8.000 de lei pentru tratamentul complet și că deja plătiseră un avans înainte ca tragedia să aibă loc, fiind pregătiți să suporte cheltuielile necesare pentru sănătatea copilului lor.

Reprezentantul legal al părinţilor sustine că decesul ar fi survenit în urma unui malpraxis, acuzând personalul medical că i-ar fi administrat fetitei o doză de anestezic mult prea mare pentru vârsta ei.De asemenea, avocatul a mentionat că părinţilor nu li s-a permis accesul în cabinetul unde se desfăsura procedura.

Potrivit acestuia, valoarea ridicată a serviciului era justificată de complexitatea procedurii recomandate și de necesitatea efectuării intervenției sub sedare.

“Vorbim despre o doză foarte mare de anestezic administrată intravenos unei fetițe de doar doi ani. Nu știm nici acum dacă analizele efectuate înainte de procedură erau în regulă. Este de neconceput să se administreze intravenos un astfel de anestezic unui copil atât de mic fără o evaluare corectă”, a declarat avocatul.

Cu toate acestea, reprezentantul legal al familiei acuză personalul medical de neglijență gravă și posibil malpraxis, susținând că nu au fost respectate protocoalele specifice pentru administrarea anesteziei la un copil atât de mic.

Mama micuței afirmă că nu a fost informată la timp despre gravitatea stării fiicei sale. Aceasta relatează că, din datele primite ulterior, fetița a intrat în stop cardio-respirator la numai 20 de minute după începutul intervenției.

“Ea a intrat la 17:06 în cabinet, iar la 17:30 deja era în stop. Pe mine m-au anunțat abia după o oră. Ambulanța a ajuns după o oră și jumătate. Am înțeles că li s-a făcut frică și au încercat să o resusciteze singuri… poate dacă ar fi fost chemată ambulanța mai devreme…”, a spus mama, vizibil devastată, pentru un site cunoscut de știri.

Specialiștii de la Institutul Național de Medicină Legală „Mina Minovici” au stabilit că decesul s-a produs „în timpul unei intervenţii stomatologice la o pacientă cu patologie cronică preexistentă complexă”. Având în vedere aceste aspecte, medicii anesteziști ar fi trebuit să refuze efectuarea procedurii.

Părinții declară: „Știau că valorile la ficat erau de șase ori peste limita normală”

Durerea familiei nu poate fi exprimată în cuvinte. Tatăl micuței a povestit că analizele efectuate cu o seară înainte arătaseră valori alarmante la ficat — de șase ori peste limita normală. Cu toate acestea, clinica a continuat procedura.

Ancheta autorităților este în curs, iar familia cere dreptate pentru pierderea ireparabilă suferită.