Cine este Octavian Stroici, romanul Venit din Suceava, la Roma, pentru un trai mai bun. S-a stins chiar sub ochii sotiei. Striga îngropat la doi metri de pompieri
Octav Stroici, un muncitor român de 66 de ani, a murit după ce a fost prins sub dărâmături la Roma, deși inițial fusese salvat în viață după 11 ore de eforturi continue. El a rămas blocat în urma prăbușirii unor părți din Torre dei Conti, un turn medieval aflat lângă Colosseum, unde se efectuau lucrări de consolidare luni. Pompierii au reușit să scoată patru muncitori, însă o nouă surpare a îngreunat eliberarea lui Octav. Soția sa a asistat neputincioasă la întreaga intervenție, în prezența ambasadoarei României la Roma. Lucrările la turn se desfășurau cu fonduri PNRR, în baza unui contract în valoare de 7 milioane de euro.
Originar din Suceava, Octav Stroici a fost prins sub ruinele turnului Torre dei Conti și a murit după o luptă dramatică de aproape 11 ore pentru viață. Pe durata operațiunii complicate de salvare, el a fost conștient și a comunicat permanent cu echipele de intervenție. Deși a fost extras în viață și transportat de urgență la spital, starea sa era critică, iar medicii nu au reușit să-l salveze.
Bărbatul lucra pentru firma EdilErica, specializată în restaurarea clădirilor istorice, și locuia în zona periferică a Romei, potrivit publicației Corriere. Un alt muncitor român a fost internat cu răni grave la cap, dar aflat în afara oricărui pericol, iar alți doi au suferit leziuni ușoare și au refuzat spitalizarea.
Octav a rămas captiv sub resturi timp de aproape 11 ore, de la ora 11:20, momentul primei prăbușiri, până după ora 22:00. În jurul orei 13:00, o altă parte a structurii interne a cedat, chiar sub ochii pompierilor și ai forțelor de ordine. Noua prăbușire a destabilizat întregul turn și a pus în pericol operațiunea. Un nor dens de praf a acoperit zona, însă nu s-au înregistrat alte victime.
„L-am atins, iar atunci s-a produs o altă prăbușire”, au povestit pompierii, citați de presa italiană. Echipele de intervenție au depus eforturi uriașe pentru a-l elibera, reușind în jurul orei 16:30 să stabilească un contact verbal cu el.
Românul a continuat să strige ore întregi, încercând să se facă auzit, în ciuda prafului dens și a fricii că ar putea rămâne îngropat. Pompierii l-au protejat cu un scut improvizat din scânduri și moloz înainte de a se retrage, după noua surpare. Pentru că se afla într-o zonă mai joasă, el a fost singurul muncitor care a rămas captiv.
Octav era prins sub blocuri masive de zidărie, având doar capul și un umăr libere, la doar doi metri de salvatorii care încercau să-l ajungă. În exterior, printre zeci de echipaje de urgență, se aflau soția sa, Mariana, și fiica lor venită din Lecce, însoțite de reprezentanți ai serviciilor sociale, ambasadoarea României Gabriela Dancău și carabinieri. La locul tragediei au sosit și primarul Romei, Roberto Gualtieri, ministrul culturii, Alessandro Giuli, precum și prefectul Lamberto Giannini.
Procurorii din Roma au deschis o anchetă penală pentru vătămare corporală din culpă, ulterior adăugând acuzația de dezastru din culpă, potrivit Corriere. Procurorul Mario Dovinola a efectuat o inspecție la fața locului împreună cu poliția specializată în accidente de muncă și a dispus o expertiză tehnică pentru a stabili cauzele prăbușirii. Experții italieni susțin că surparea a afectat un zid central al laturii sudice, iar cea de-a doua prăbușire a implicat scara interioară și tavanul superior al turnului.
Mesaj de condoleanțe transmis de premierul Italiei, Giorgia Meloni, după această tragedie
La aflarea veștii decesului muncitorului român, prim-ministrul italian Giorgia Meloni și-a exprimat profunda tristețe pentru pierderea tragică și a oferit condoleanțe familiei victimei, într-un mesaj în online.
”Îmi exprim profunda tristeţe şi condoleanţe, în numele meu şi al guvernului, pentru moartea tragică a lui Octav Stroici, muncitorul care a murit în prăbuşirea Torre dei Conti din Roma”, a scris prim-ministrul Giorgia Meloni pe X.
Nicușor Dan, mesaj pentru românul mort în Italia
„Am aflat cu profundă tristețe vestea că românul prins sub dărâmăturile turnului medieval din Roma s-a stins azi-noapte la spital. Transmit condoleanțe familiei și celor apropiați. Gândurile mele se îndreaptă și către toți românii care muncesc departe de casă, cu dăruire și sacrificiu. Apreciez efortul impresionant al echipelor de salvare italiene, care au încercat, timp de peste 11 ore, să-i salveze viața. Dumnezeu să-l odihnească în pace și să aducă alinare familiei îndurerate”, a transmis Nicușor Dan marți dimineață, 4 noiembrie, pe Facebook.