Descoperirea surpriză care clarifică decesul medicului Ștefania Szabo. Fiola ridicată pe ascuns din farmacia spitalului
Moartea neașteptată a doctoriței Ștefania Szabo, director medical al Spitalului Județean de Urgență Buzău, continuă să fie investigată amănunțit de procurori și experți medico-legali. După câteva zile pline de incertitudini și speculații, autopsia realizată miercuri oferă primele concluzii preliminare.
Deși raportul complet urmează să fie finalizat în una-două săptămâni, datele disponibile până acum schițează un tablou complex, dar tragic, care pare să confirme ipoteza inițială a anchetei: medicul ar fi murit în urma administrării accidentale a unei substanțe de către propria persoană.
Adevărul despre decesul Ștefaniei Szabo a început să se contureze la două zile după tragedie.
Un coleg al acesteia ar fi declarat în fața anchetatorilor că, înainte de incident, ar fi ridicat din farmacia secției UPU o fiolă de anestezic puternic, fără a consemna acest lucru oficial în registre. Se pare că fiola respectivă ar fi ajuns ulterior la doctoriță.
Această declarație este considerată una dintre cele mai importante de până acum, potrivit unor surse judiciare. Medicul în cauză ar fi luat din farmacia unității de primiri urgențe o fiolă de propofol, fără a o înregistra conform procedurilor impuse pentru medicamentele din categoria anestezicelor.
Momentan, raportul toxicologic, care ar trebui să indice cu exactitate cauza morții, nu este încă finalizat.
La audieri, doi dintre medici ar fi oferit versiuni diferite privind circulația anumitor medicamente, motiv pentru care procurorii intenționează să îi reaudieze.
Până în prezent, zece angajați ai spitalului – atât medici, cât și asistente – au fost chemați la audieri. Ancheta vizează modul de gestionare al stocurilor de medicamente și respectarea procedurilor interne.
Potrivit surselor din anchetă, examinarea medico-legală nu a evidențiat leziuni interne, ceea ce exclude o cauză medicală ascunsă sau un act de violență.
„Decesul a survenit în urma unui stop respirator, care a condus ulterior la instalarea stopului cardiac. Ordinea evenimentelor este esențială, deoarece indică o posibilă reacție provocată de o substanță anestezică”, au precizat anchetatorii, conform sansanews.ro.
Procurorii au ridicat imaginile surprinse de camerele de supraveghere din spital, pentru a reconstrui ultimele 24 de ore din viața medicului în vârstă de 37 de ani.
Doctorița va fi condusă pe ultimul drum vineri, la București. Până atunci, sicriul cu trupul neînsuflețit este depus la capela Cimitirului Eroilor din Buzău, unde apropiații îi pot aduce un ultim omagiu.