Ce tratament ar fi urmat medicul Ștefania Szabo, director al Spitalului Județean Buzău.

3,410

Durere imensă la Spitalul Județean de Urgență Buzău, după pierderea medicului chirurg Ștefania Szabo, în vârstă de 37 de ani. Directorul unității medicale a fost găsit fără viață în dimineața acestei zile, în camera de gardă, de către un angajat al secției de Chirurgie.

Născută pe 1 octombrie, dr. Szabo împlinise recent 37 de ani și ocupa funcția de director al spitalului din anul 2021. Managerul Spitalului Județean Buzău a declarat că trupul neînsuflețit al medicului a fost descoperit în jurul orei 6:00, de către un membru al personalului din secția Chirurgie.

Ce tratament ar fi urmat medicul Ștefania Szabo

Aceasta se afla în camera de gardă, unde se odihnea. Alarma telefonului suna insistent, iar un angajat a intrat în încăpere pentru a verifica motivul, moment în care a făcut descoperirea tragică. Autoritățile – Poliția, reprezentanții SSM și ITM – au fost chemate imediat, iar ancheta aflată în desfășurare urmează să stabilească exact cauzele morții.

Potrivit informațiilor, medicul urma un tratament ușor pentru afecțiuni cardiace, însă în ultima vreme acuza o stare accentuată de epuizare. Efectua cel puțin șapte gărzi lunar, pe lângă activitatea medicală și cea de conducere. Jurnalista Carla Cristina Tănăsie a făcut publice detalii tulburătoare despre tragedia care a zguduit întreaga comunitate medicală din Buzău, oferind informații privind contextul în care s-a produs nenorocirea.

„Medic chirurg de 37 de ani, găsită decedată în camera de gardă a Spitalului Județean Buzău. Ancheta este în derulare.

Stefania Szabo era director medical și medic chirurg la Spitalul Județean de Urgență Buzău si a fost găsită in această dimineață decedată ,în camera de gardă din spital, de către un alt medic. A fost sesizată Poliția, reprezentanți ai SSM și ITM, iar o anchetă este în desfășurare pentru a stabili împrejurările decesului.

Medicul urma un tratament cardiac ușor, dar managerul spune că se confrunta în ultima perioadă cu oboseală accentuată. Făcea cel puțin șapte gărzi lunar, pe lângă activitatea din secție și cea administrativă.

Ieri a participat la un eveniment public al spitalului, unde a fost inaugurată o nouă secție și a vorbit în fața presei.
Stefania Szabo era medic chirurgie generală și director medical al spitalului din august 2020. A lucrat ca medic rezident în chirurgie generală la Spitalul de Urgență Floreasca (2014–2020). Era doctorand la Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București, unde absolvise Facultatea de Medicină, promoția 2013.

Cauza exactă a decesului urmează să fie stabilită”, a fost mesajul postat în mediul online de jurnalista Carla Cristina Tănăsie.

Cauza probabilă a decesului ar fi un stop cardiac, provocat, potrivit colegilor, de oboseală cronică și stres intens, generate de responsabilitățile funcției de conducere și activitatea solicitantă din blocul operator.

„Pur și simplu i-a cedat inima”, au spus surse medicale apropiate de conducerea spitalului.