Marea Britanie a repatriat 47 de cetățeni români condamnați pentru diverse infracțiuni. Fiecare a primit carduri pe care se aflau sume de până la 2.000 de lire sterline.

1,018

Marea Britanie a repatriat 47 de cetățeni români condamnați pentru diverse infracțiuni. Fiecare a primit carduri pe care se aflau sume de până la 2.000 de lire sterline.

Șefa Ministerului britanic de Interne, Shabana Mahmood, a atras atenția că discursul extremei drepte devine tot mai periculos și a insistat asupra nevoii ca liderii politici să facă diferența dintre patriotism și naționalism.

Declarațiile au venit în contextul unui zbor special de expulzare către România, care a transportat 47 de persoane, și se înscriu în planul oficial de a consolida securitatea frontierelor, notează Agerpres.

Pentru ITV News, Mahmood a explicat că un control strict la granițe le permite cetățenilor britanici să fie mai deschiși și mai ospitalieri cu noii veniți. „O frontieră sigură este esențială pentru menținerea unor relații interetnice sănătoase în Regatul Unit”, a afirmat ministrul.

Autoritățile de la Londra au mai anunțat că vor accelera procedurile de expulzare.

Referindu-se la creșterea popularității extremei drepte, Shabana Mahmood a spus că unele mesaje scapă de sub control și pot genera efecte negative, motiv pentru care politicienii trebuie să fie vigilenți și să traseze clar limita dintre mândria națională și naționalism.

Declarațiile au fost făcute după ce ITV a relatat despre un avion care a transportat în România 47 de cetățeni ajunși inițial legal în Marea Britanie, dar care ulterior au fost condamnați pentru fapte precum furt, infracțiuni sexuale sau chiar omor.

La îmbarcare, aceștia au primit carduri cu până la 2.000 de lire (echivalentul a circa 2.700 de dolari), o metodă pe care Mahmood a recunoscut că nu va fi bine primită de opinia publică.

Ea a precizat totuși că deportările voluntare sunt mai puțin costisitoare pentru stat, iar sprijinul financiar reprezintă un stimulent pentru ca persoanele vizate să accepte plecarea fără împotrivire.

Ministrul de Interne a adăugat că planul său este de a crește numărul expulzărilor, în baza acordului semnat în iulie cu Franța, care prevede returnarea migranților opriți pe Canalul Mânecii și retrimiterea în Franța a celor care cer azil pe teritoriul britanic.

„Îmi doresc să extindem aceste operațiuni și sper ca în curând să pot oferi mai multe detalii”, a concluzionat Mahmood.