Klaus Iohannis a delapidat un milion de euro. Fostul președinte somat de ANAF pentru plata sumei încasate din chirii pentru casa dobândită ilegal
Recent, ANAF l-a informat pe fostul președinte al României, Klaus Iohannis, că trebuie să achite aproape un milion de euro, sumă ce include veniturile și penalitățile aferente închirierii unei clădiri din centrul Sibiului.
Imobilul, aflat pe strada Nicolae Bălcescu nr. 29, a ajuns în proprietatea familiei Iohannis printr-o procedură pe care instanțele au declarat-o nelegală, iar chiria a fost încasată de la Raiffeisen Bank timp de 17 ani.
Potrivit surselor citate de România TV, această notificare reprezintă o nouă etapă în așa-numita „Operațiunea Casa Iohannis”. În trecut, Fiscul a cerut în instanță anularea certificatului de moștenitor folosit la retrocedarea clădirii, document pe care judecătorii l-au considerat bazat pe un testament fals.
Conform estimărilor din dosar, familia Iohannis ar fi obținut din chirii între 260.000 și 320.000 de euro, sumă care, împreună cu dobânzile și penalitățile, ajunge în prezent la aproape un milion de euro.
Povestea imobilului începe în anii ’90, în contextul retrocedărilor de locuințe naționalizate, care au generat numeroase litigii. După 1989, casa a fost revendicată de Nicolae Baștea, prezentat drept moștenitor al fostului proprietar, Eliseu Ghenea.
Mai târziu, acesta a vândut jumătate din imobil soților Klaus și Carmen Iohannis pentru suma de 3.200 de dolari. Ulterior, instanțele au constatat că testamentul folosit pentru revendicare era fals, fiind redactat în două stiluri de scris diferite, și că Baștea nu era nepot direct, ci rudă prin alianță.
După peste 20 de ani de dispute juridice, statul român a câștigat definitiv procesul acum trei ani, însă recuperarea banilor s-a amânat. Documentele din dosar arată că ANAF nu a solicitat la timp anularea certificatului de moștenitor prin care Rodica Baștea, văduva lui Nicolae Baștea, obținuse cealaltă jumătate a imobilului. Cererea tardivă a fost respinsă ca perimată, ceea ce a prelungit procedurile.
În 2022, autoritatea fiscală a revenit în instanță, invocând falsul și frauda deja confirmate de judecători. ANAF a precizat că actele de moștenire au fost declarate nule prin hotărâri definitive și a decis să urmărească direct recuperarea sumelor obținute din chirie.
Notificarea adresată acum lui Klaus Iohannis vizează atât încasările, cât și penalitățile și dobânzile acumulate de-a lungul anilor.
Înainte de hotărârea definitivă privind imobilul, Klaus Iohannis afirmase public că va returna banii „imediat” după pronunțarea verdictului final.
În realitate, acest lucru nu s-a concretizat, fiind întârziat de acțiunile deschise de ceilalți coproprietari și de pașii legali necesari pentru punerea în executare a deciziei.