Tudor Chirilă mesaj dur pentru Ion Iliescu: “Toată corupția, toate privatizările şi închegarea mafiilor s-au născut sub umbrela ocrotitoare a mandatelor lui de președinte”
Cu o zi înainte de moartea fostului președinte Ion Iliescu, Tudor Chirilă a publicat un mesaj-manifest în care critică dur moștenirea politică lăsată de cel care a condus România imediat după căderea comunismului.
Ion Iliescu, primul lider al României de după Revoluția din 1989, s-a stins din viață pe 5 august 2025, la vârsta de 95 de ani.
Într-o postare devenită rapid virală, Tudor Chirilă a tras o paralelă apăsătoare între starea gravă în care se afla Iliescu înainte de moarte și situația profund deteriorată a României actuale.
Artistul îl consideră pe Ion Iliescu principalul responsabil pentru ratarea unei democrații reale în România post-comunistă, afirmând că sub conducerea sa s-a consolidat o rețea de interese politico-economice care a preluat controlul instituțiilor și a menținut corupția la toate nivelurile statului.
“Ion Iliescu e în stare critică, la fel ca România. Dar istoria nu ține cont de durata vieții, ci de fapte. Ce legătură e totuși între Iliescu, reforma pensiilor speciale și corupție?
Dacă trecea punctul 8 de la Timișoara Ion Iliescu (și ații ca el) nu ar mai fi putut să candideze și să facă României răul pe care l-a făcut. Păi ce rău a făcut?
Toată corupția endemică din România, toate privatizările, tunurile şi închegarea mafiilor transpartinice s-au născut sub umbrela ocrotitoare a mandatelor lui de președinte de țară și/sau de partid (întreținute ulterior de alți președinți)”, a scris Tudor Chirilă pe Facebook.
Chirilă a menționat și punctul 8 din Proclamația de la Timișoara, care propunea ca foștii membri ai Partidului Comunist Român și ai Securității să fie excluși din funcțiile publice timp de 10 ani sau trei mandate legislative.
Dacă acea prevedere ar fi fost pusă în aplicare, Ion Iliescu nu ar fi putut ocupa funcția de președinte al țării.
„Iliescu a fost tătucul oligarhiei securisto-politice”
Într-un mesaj tranșant și lipsit de menajamente, Tudor Chirilă l-a etichetat pe Iliescu drept „tătucul” unei oligarhii care a pus mâna pe România după 1989 sub masca unui proces democratic.
“El a fost tătucul preluării acestei țări de către o oligarhie securisto-politică şi care în timp a adunat mii de soldați conştiincioşi în rândurile sale. Sărac şi cinstit Iliescu n-a vrut decât puterea. Nostalgia lui după comunismul cu față umană a plantat semințele furtunii social politice de azi.
În 1990, cu discernământul paralizat de cincizeci de ani de comunism, deconectat de lume şi victimă sigură a manipulărilor şi diversiunilor conduse de “apropiații” lui Iliescu, poporul n-a putut să înțeleagă mai nimic din intențiile “milionarului” Ion Rațiu care îşi construise averea în Occident şi care le spunea românilor că e gata să lupte până la ultima picătură de sânge pentru DREPTUL lor de a nu fi de acord cu el. Esența democrației.
Au cumpărat imaginea capitalistului care le-ar vrea răul, așa cum auziseră de ea în propaganda comunistă. Era mai familiară cu epoca neagră de-abia încheiată. 85 la sută au votat Iliescu. Sloganul “Nu ne vindem țara” lansat de FSN-ul lui Iliescu mergea mai bine.
Şi uite aşa, punctul 8 de la Timişoara propus de toți cei care ar fi vrut ca România s-o rupă de-a binelea cu comunismul şi toată oligarhia de partid, nu doar cu Ceauşescu, nu a trecut. Cu siguranță România ar fi avut un drum diferit, poate mai bun”, a mai spus Tudor Chirilă.
Artistul a reamintit și de alegerile din 1990, când o populație nepregătită pentru un sistem democratic i-a oferit lui Iliescu un sprijin masiv, respingând viziunile pro-occidentale ale lui Ion Rațiu.
“Apoi, Iliescu şi-a consolidat poziția prin minciună (FSN a devenit partid deşi nu trebuia decât să organizeze alegerile), violență împotriva propriului popor (mineriadele), diversiune (propulsarea lui în topul beneficiarilor revoluției si iluzia că el era liderul salvator și democrat).
O largă majoritate de cetățeni români a aplaudat violențele bestiale ale minerilor infiltrați de securiști care au salvat “democrația” cu pumnii și bastoanele și au curățat Piața Universității.
România a căzut pradă securiștilor și politrucilor care s-au rebranduit în oameni de afaceri și politicieni. Au apărut miliardarii de tranziție și carton. Pactul lui Ion Iliescu a fost destul de clar: vă las să furați, mă lăsați să conduc. Restul îl știm”, a spus el.
În opinia lui Tudor Chirilă, acel compromis tacit a stat la baza arhitecturii corupte care a dominat statul român după Revoluție.
El a mai condamnat și pasivitatea justiției române, care timp de zeci de ani nu a dus la capăt anchetele esențiale ale tranziției, cum ar fi dosarul Revoluției și cel al mineriadelor.
“Sistemul de justiție nu e revoltat de propria neputință, ridică din umeri și fiecare parte a lui o învinuiește pe alta. Dar se revoltă acest sistem când li se cere acestor magistrați să iasă la pensie o dată cu toată lumea la 65 (nu la 48) de ani și să nu primească mai mult de 70 la sută din salariul net.
La aceste privilegii dobândite din vremurile în care în România corupții zburdau foarte liberi (cum de altfel o fac și acum) multor magistrați li se pare revoltător să renunțe.”