Ilie Bolojan a făcut publice cele mai severe măsuri de până acum. Impactul va fi resimțit de toți cetățenii. Detalii despre pachetul 2 de măsuri
Ilie Bolojan a oferit detalii privind conținutul celui de-al doilea set de măsuri, care va fi prezentat oficial la sfârșitul lunii iulie.
Premierul a vorbit despre vârsta medie de pensionare la judecători, care este de 48 de ani și pensia medie de 5000 de euro. ”Aceste lucruri nu pot continua pentru că sunt anormale și le vom corecta. Pensiile speciale sunt jalon în PNRR pe care trebuie să îl îndeplinim”, a spus premierul.
”Pachetul doi va cuprinde și acest aspect, pentru că el e o necesitate socială, de a corecta o nedreptate, dar și unul din jaloane care ne afectează absorbția de fonduri europene”, a adăugat el.
Ilie Bolojan a mai spus că pachetul doi va conține măsuri care vor întări capacitatea ANAF de a colecta taxele și impozitele, inclusiv de a crește încasările pe prețurile de transfer (acele transferuri între compania-mamă și filialele din România). El a anunțat și reformarea ANAF prin îmbunătățirea cadrului legislativ.
”Ca să reformezi ANAF-ul trebuie să stabilești criterii de performanță clare, pe care dacă nu le atingi pleci din post, nu îmbătrânești acolo”, a spus Bolojan.
O altă măsură anunțată de el este colaborarea ANAF cu celelalte instituții pentru controale integrate. Întrebat de unde provin mai exact miliardele de lei neîncasate anual din TVA, Bolojan a declarat:
“Fraude care vin din insolvențe, importuri pe relația Asia, din zona de combustibil, fraudele pe combustibil, din firme care nu își plătesc în mod premeditat, din eșalonări pe care statul le face foarte ușor pe o lege din pandemie. Sunt mai multe cazuri care trebuie atacate, și asta va face ANAF-ul în perioada următoare”, a precizat premierul Ilie Bolojan.
Alte măsuri din pachetul 2
Premierul Ilie Bolojan promite să pună capăt sistemului privilegiat de pensionare în Justiție, atât în ceea ce privește vârsta de pensionare, cât și cuantumul pensiei. Ilie Bolojan a spus că a avut ocazia să constate la ce vârstă se pensionează magistrații și de ce pensii beneficiază aceștia în cele trei luni cât a servit ca președinte interimar.
Din această calitate, el a semnat decretele de pensionare pentru mai mulți membri ai aparatului judecătoresc.
Inechitățile flagrante care permit existența pensiilor speciale și a pensionarilor speciali cu vârste de 48 – 50 de ani vor fi corectate prin lege și reprezintă un angajament al României în procesul de accesare a fondurilor europene, a explicat Bolojan într-o emisiune la Digi24.
Ilie Bolojan: Vom corecta problema pensiilor speciale în Justiție
“Nu neapărat cumulul pensiei cu salariul este problema. Problema este un număr prea mare de oameni care se pensionează prea repede, la pensii uneori prea mari față de media pensiilor din România. Ceea ce înseamnă inechitate, înseamnă anormalitate și înseamnă probleme economice grave pe termen lung.
Sunt vizate și firmele de ridesharing, industria Horeca şi impozitul pe casă
Vicepremierul Dragoş Anastasiu spune că există unele diferenţe între firmele de taxi şi cele de ridesharing. Asta pentru că taxiurile au un tarif fix, în timp ce firmele de ridesharing au un tarif care se calculează în funcţie de cerere şi ofertă. Tocmai de aceea, firmele de ridesharing ar putea fi taxate mai dur în perioada următoare.
Pe de altă parte, dacă ne referim la industria Horeca vs. apartamentele care se închiriază pe termen scurt pe diverse platforme, şi aici am putea avea unele măsuri şi asta pentru că hotelurile plătesc TVA, plătesc impozit pe profit şi au angajaţi.
În pachetul doi se va regăsi şi schimbarea impozitării proprietăţilor. Mai exact, impozitul pe proprietate să fie calculat în funcţie de valoarea locuinţelor, nu în funcţie de suprafaţa acestora. Potrivit surselor Observator, această schimbare a impozitului pe proprietăţi s-ar putea face abia de la începutul anului 2027, iar de la începutul anului viitor ar putea fi doar majorate aceste taxe.
De la 1 ianuarie 2026 va fi introdusă şi o taxă pentru maşinile poluante. De asemenea, premierul promite şi o reformă a pensiilor speciale.