Mădălin Ionescu și Cristina Șișcanu vor să plece din România. De ce au luat această decizie și unde ar vrea să locuiască

1,827

Descurajați de noile reglementări fiscale implementate de Guvernul condus de Ilie Bolojan, Cristina Șișcanu și soțul ei, Mădălin Ionescu, iau în considerare ideea de a părăsi România.

Într-un mesaj publicat pe Facebook, Cristina a explicat motivele pentru care se gândesc la această schimbare și a menționat țara în care și-ar dori să se stabilească împreună cu familia.

Cristina este de părere că, dacă se vor organiza eficient și vor reuși să găsească din timp un loc de cazare convenabil, mutarea în Italia ar putea fi mai simplă și mai convenabilă decât traiul actual din România, mai ales în contextul majorărilor de taxe și impozite.

Cristina Șișcanu și Mădălin Ionescu intenționează să se relocheze din România

Vedeta a spus că noile politici fiscale o neliniștesc și consideră că acestea vor crește semnificativ cheltuielile zilnice ale familiilor. A făcut și o comparație între România și Italia, susținând că în peninsulă prețurile pentru alimente și alte produse sunt considerabil mai bune.

“V-am mai spus eu că ne gândim serios să ne mutăm într-o altă țară… Cred că vom face acest pas în curând, sau mai exact în anul care vine. Avem în plan ca toată vara, imediat ce Petra ia vacanță, să plecăm de exemplu în Italia și să stăm toată vara acolo până reîncepe Petra școala, ca să vedem cum ne acomodăm”, a relatat Cristina Șișcanu pe rețelele sociale.

Cristina a lăudat totodată gustul alimentelor din Italia, precum și atmosfera generală din această țară, considerând că toate aceste aspecte contribuie la un stil de viață mai confortabil și mai agreabil.

“În Italia e mai ieftin de trăit, cu siguranță depinde și de zone, dar prețurile la supermarket sunt cred că cu o treime mai mici decât la noi, nici nu vreau să mă gândesc ce va fi după toate creșterile de taxe și impozite. Mai mult decât atât, mâncarea este bună, atmosfera plăcută. Traiul e mai ieftin în Italia decât în România dacă te organizezi cum trebuie și îți iei și o cazare ok, din timp…”, a punctat vedeta.

Aflată în Italia în vacanță, Cristina Șișcanu, criticată dur de urmăritori

În timp ce se afla la o cafenea în Italia, în timpul vacanței, Cristina a fost deranjată de comportamentul unei turiste din Rusia, care vorbea foarte tare și o făcea să se simtă inconfortabil. Vedeta a povestit incidentul pe rețelele sociale, însă a fost aspru criticată de fanii săi.

Într-un clip video postat pe Facebook, Cristina Șișcanu a explicat că și copilul femeii respective era gălăgios:

„Deci mi-a stricat femeia asta tot vibe-ul de dimineață: copilul urlă, n-are nicio vină sărmanul copil, că se ia după maică-sa. Ea stă și… acum cred că și-a dat seama că i-am aruncat 2-3 priviri. Nu poți să faci așa ceva! Am ieșit și eu să beau cafeaua în liniște, e plin restaurantul și înăuntru, de tot felul de naționalități, dar în halul ăsta, cum a urlat femeia asta până acum… nu există nimeni.

Pot să înțeleg vibe-ul de vacanță, entuziasmul, tot, faptul că poți să vorbești mai tare, poate mi se întâmplă și mie, dar nu în halul ăsta. Bine, eu îi știu că așa sunt, că doar am trăit cu ei, au și multe calități rușii, ca să știți, nu generalizez. Deci mi-au făcut capul praf! Eu eram liniștită și îmi beam cafeaua, a început să urle aici, ea vorbind cu tatăl ei, împărtășindu-i cât de minunat e aici.”

Oamenii din mediul online nu au trecut cu vedere postarea respectivă și i-au criticat atitudinea. Nu au lipsit comentariile tăioase la adresa Cristinei Șișcanu:

„Poate și tu deranjezi uneori. Ți-ai pus această întrebare?”

„Aceleași povești în fiecare an… e în pană de idei.”

„De unde atâta răutate în voi, femeilor?”

„Doamne ferește! Vă înecați în propriul venin!”

„Lasă bârfa… vezi de ale tale… că și tu, și «beiby» ați fost bârfiți de v-ați pierdut locurile de muncă… «cinstite». Acum trăiți din vizualizări și like-uri. Altfel… muritoare de foame.”