Dezastru aviatic în India. Mărturisirile singurului supraviețuitor: “Erau numai cadavre în jurul meu…” Coada avionului blocată pe acoperișul unei clădiri

1,156

Tragedie aviatică în India, unde un avion cu 242 de oameni s-a prăbuşit imediat după decolarea de pe aeroportul din Ahmedabad. Aeronava, care se îndrepta către Londra, avea la bord 242 de persoane, pasageri și membri ai echipajului. Numărul exact al victimelor este, deocamdată, neclar, întrucât avionul s-a prăbuşit într-o zonă dens populată și a lovit un cămin în care se aflau zeci de medici rezidenţi.

Un grav accident aerian a avut loc în India, după ce un avion Boeing 787 Dreamliner, care transporta 242 de persoane, s-a prăbușit peste un cămin destinat studenților la medicină. Una dintre cele mai șocante imagini surprinse arată partea din spate a aeronavei, rămasă blocată pe acoperișul unei clădiri sau printre dărâmături.

Conform relatărilor canalului de știri CNN News-18 din India, avionul s-a prăbușit chiar deasupra cantinei unui cămin universitar. Postul TV a prezentat imagini în care coada aeronavei era suspendată pe clădire. „Fiul meu a fost nevoit să sară de la etajul al doilea în momentul impactului”, a spus o mamă, potrivit BBC.

Zona afectată de tragedie este una rezidențială, care include mai multe clădiri aparținând unui complex medical, unde locuiau tineri doctori. Unele imobile au fost cuprinse de flăcări în urma accidentului. Autoritățile din India au informat că niciun ocupant al avionului nu a supraviețuit. Numeroase persoane din perimetrul exploziei au fost transportate de urgență la unitățile spitalicești.

Aeronava, aparținând companiei Air India, decolase la ora 13:38 (ora locală), având ca destinație aeroportul Gatwick din Londra. La bord se aflau 169 de pasageri indieni, 53 britanici, 7 portughezi și un cetățean canadian. În Regatul Unit a fost activată o echipă de intervenție pentru sprijinirea familiilor victimelor și pentru investigarea incidentului.

Marturia unui pasager britanic care ar fi supraviețuit catastrofei aviatice din India. Locul în care stătea

Oficialii din India au confirmat existența unui pasager britanic care ar fi reușit să supraviețuiască prăbușirii avionului Boeing 787-8 Dreamliner. Acesta a fost dus la spital, unde primește îngrijiri medicale. Presa locală a reușit să stea de vorbă cu el, iar mărturia sa oferă detalii despre momentele tensionate din timpul zborului.

Șeful poliției din Ahmedabad, GS Malik, a declarat pentru agenția ANI că un supraviețuitor a fost găsit în urma prăbușirii avionului Air India, potrivit BBC. Conform informațiilor oferite, bărbatul ocupa locul 11 A și a fost internat în spital, unde se află sub tratament atent.

Datele de pe lista de îmbarcare publicată anterior de autorități arată că persoana aflată pe acel loc este Vishwash Kumar Ramesh, cetățean britanic.

Jurnaliștii indieni susțin că au reușit să-l intervieveze în spital, iar bărbatul le-a prezentat biletul de avion, confirmând atât numele său, cât și locul ocupat în aeronavă.

“La 30 de secunde după decolare s-a auzit un zgomot puternic, iar apoi avionul s-a prăbușit. Totul s-a întâmplat atât de repede”, le-a povestit Vishwash Kumar Ramesh jurnaliştilor.

Supravieţuitorul, care încă mai avea cartea de îmbarcare, a declarat pentru HT: “Când m-am trezit, erau cadavre în jurul meu. Mi-a fost frică. M-am ridicat și am fugit. Erau bucăți din avion în jurul meu. Cineva m-a prins și m-a urcat într-o ambulanță și m-a dus la spital”.