Un tată din București și-a agresat timp de 10 ani fetele minore. Cum le-a constrâns
Un bărbat în vârstă de 39 de ani este acuzat că și-ar fi abuzat fiicele minore pe o perioadă de aproape zece ani.
Suspectul a profitat de controlul parental și de incapacitatea fetelor de a se opune sau de a-și exprima voința. În prezent, victimele au 15 și 16 ani.
Conform unui comunicat emis de Poliția Capitalei, suspectul a fost plasat în arest preventiv pentru 30 de zile.
“La data de 8 iunie, poliţişti ai Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti – Serviciul Agresiuni, sub supravegherea unui procuror specializat în investigarea abuzurilor comise asupra minorilor, de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, au făcut o percheziţie la o locuinţă din sectorul 1 al Capitalei, într-un dosar penal privind infracţiunea de agresiune sexuală comisă asupra unui minor, precum şi săvârşirea a două infracţiuni de viol comise asupra unor minori.”
“În fapt, la data de 6 iunie 2025, poliţişti din cadrul Secţiei 5 Poliţie au fost sesizaţi, de către o femeie, în vârstă de 52 de ani, că, fiicele sale, în prezent având vârstele de 15, respectiv 16 ani, ar fi fost victimele unor infracţiuni comise de către tatăl lor biologic”, informează Poliţia Capitalei.
Ancheta a fost preluată de Serviciul Agresiuni, iar investigațiile au arătat că, între 2012 și mai 2022, bărbatul ar fi obligat-o pe fata mai mare, în prezent de 16 ani, să întrețină raporturi intime cu el, folosindu-se de vârsta fragedă a acesteia și de poziția sa de autoritate, într-un imobil situat în Sectorul 1.
Totodată, între anii 2013 și 2019, bărbatul este suspectat că ar fi atins-o în mod nepotrivit, în zone intime, și pe fiica mai mică, iar în perioada 2019–2020 ar fi constrâns-o să întrețină relații intime, profitând de vulnerabilitatea ei psihologică, în aceeași locație.
Pentru obținerea probelor necesare anchetei, pe 8 iunie s-a pus în aplicare un mandat de percheziție domiciliară.
Suspectul a fost identificat, reținut și dus la audieri.
După analizarea elementelor probatorii, individul a fost reținut pentru 24 de ore, iar ulterior, instanța a emis pe numele lui un mandat de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.
Cercetările continuă sub coordonarea unui procuror specializat în cauze cu minori, alături de polițiștii Serviciului Agresiuni, pentru faptele de agresiune sexuală asupra unui minor și două infracțiuni de viol comise asupra unor persoane minore.