Nicușor Dan anunț pentru diaspora: “Încercăm ca în lucrurile pe care le va face statul, de acum încolo, ei să fie tot mai prezenţi”
Preşedintele Nicuşor Dan a afirmat joi, referindu-se la diaspora, că votul acesteia este apreciat, iar statul român va căuta, pe viitor, să îi implice cât mai mult în deciziile și acțiunile sale.
De asemenea, a menţionat că va exista o persoană desemnată în mod activ din partea preşedinţiei pentru a menţine legătura cu diaspora.
În ceea ce priveşte participarea la vot a românilor din Italia, preşedintele Nicuşor Dan a subliniat importanţa acesteia, considerând că demonstrează interesul lor faţă de evoluţiile din ţară, indiferent de opţiunea lor politică.
“Respectăm votul şi încercăm ca în lucrurile pe care le va face statul român de acum încolo, ei să fie tot mai prezenţi”, a subliniat el.
Întrebat dacă ar trebui să existe un minister al diasporei, preşedintele a spus: ”În momentul de faţă există un Departament pentru românii din afara graniţelor.
Există, cel puţin teoretic, a existat la Cotroceni un reprezentant al preşedintelui pentru diaspora. În ceea ce ţine de mine, va exista un reprezentant activ al preşedintelui în relaţia cu diaspora”.
Nicuşor Dan a evidenţiat că, în România, există obstacole constante pentru oricine doreşte să deschidă o afacere, fie că este vorba de un român din ţară, un român din diaspora sau un investitor străin.
“Atunci, ar trebui să ne uităm sistematic la lucrurile astea, să vedem care sunt rezolvările sistematice. Pe de altă parte, această iniţiativă de a pune în legătură oameni de afaceri români cu cei din diaspora ar trebui susţinută, tocmai pentru ca cunoaşterea despre mediul de afaceri din România să fie mai mare şi să stimuleze oamenii să vină aici”, a subliniat el.
Președintele ales, Nicușor Dan, a declarat că România nu și-a valorificat pe deplin rolul în cadrul Uniunii Europene și al NATO. El a subliniat că își propune consolidarea internă a țării și o implicare mai activă în aceste organizații.
În cadrul evenimentului Black Sea and Balkans Security Forum 2025, Nicușor Dan a fost întrebat ce schimbări intenționează să aducă în modul în care România se raportează la UE și NATO.
”În primul rând, e cert, am spus-o, şi este cert că România va păstra direcţia pro-occidentală, însemnând participarea în NATO, prezenţa în UE, de asemenea Parteneriatul Strategic cu Statele Unite. E o direcţie pe care România a definit-o foarte bine.
În opinia mea nu a fost suficient de activă în niciuna din aceste structuri. Ca să fie activă trebuie să ai şi o oarecare credibilitate, vorbim de deficit zilele astea şi de promisiunile repetate ale României de a reduce deficitul. Deci ce pot să spun este că îmi doresc ca România să se întărească în interiorul ei şi să fie mai activă în interiorul acestor două structuri”, a afirmat Nicuşor Dan.