De ce nu și-au botezat Alina și Ilan Laufer copiii. Motivul pentru care au luat această decizie

1,122

Alina și Ilan Laufer se bucură de cele mai frumoase momente alături de gemenii lor. Deși micuții au venit pe lume prematur, totul a decurs bine, iar acum sunt sănătoși. Recent, Alina Laufer a declarat că nu vor organiza un botez tradițional, ci așteaptă momentul potrivit pentru a realiza ceremonia de circumcizie a băiețelului lor, conform obiceiurilor religiei mozaice.

Invitată în direct la emisiunea Exclusiv VIP, moderată de Cristi Brancu la Prima TV, Alina Laufer a împărtășit bucuria pe care o trăiesc alături de Ilan, după o așteptare de nouă ani pentru a deveni părinți.

Chiar dacă au venit pe lume mai devreme decât era așteptat, gemenii sunt acum sănătoși și se bucură de toată dragostea părinților lor. În cadrul emisiunii, Alina Laufer a abordat mai multe subiecte legate de viața lor de familie, inclusiv discuția despre botez.

“Nu vom face botez, la evrei nu există acest obicei. Există tăierea împrejur pe care trebuie s-o facem pentru cel mic. Adică circumcizia pe care noi nu am făcut-o pentru că a fost mult prea mititel și nu am avut voie. Este ceva neobișnuit, toată lumea ne întreabă când o să fie botezul, iar noi nu avem. Oricum, acum nici nu ptea să facem vreo mare petrecere. O să facem însă un party cu prietenii și familia”, a spus Alina la o emisiune TV.

Alina și Ilan Laufer își doresc să meargă într-o vacanță

Cei doi părinți își fac planuri pentru o vacanță împreună cu copiii. După o primă escapadă la Prahova, la familia Alinei, au prins curaj să își dorească și alte călătorii. După lunile dificile petrecute între spital și casă, Alina și Ilan visează acum la aventuri mai relaxante alături de gemenii lor.

“Am plecat cu cei mici. Am fost la părinții mei, în Prahova. Am vrut să vedem dacă ne descurcăm, au fost foarte cuminți și am căpătat curaj. Vrem să plecăm cu ei în vacanță, pentru că am stat foarte mult în spital și în casă. Suntem doi părinți fericiți, eu și Ilan ne sincronizăm perfect. Mă ajută la băiță și a făcut și o tură de noapte”, i-a mai povestit Alina Laufer

Alina Laufer despre momentele grele din spital

Vedeta a rememorat perioada dificilă petrecută în spital împreună cu copiii. Deși a fost o încercare grea, Alina a mărturisit că a trebuit să găsească puterea interioară de a merge mai departe și de a lupta pentru binele celor mici.

“Am fost să stau de vorba cu medicul și a trebuit să fiu foarte puternică. Chiar și medicul a spus că discuția asta grea, legată de starea de sănătate a copiilor, nu trebuie să fie purtată doar cu un părinte. Dar asta a fost situația.

La un moment dat, Nathaniel s-a simțit mai bine după operație, l-au detubat și seara a venit medicul de gardă să îmi spună că a avut o nouă criză, a făcut hemoragie la plămâni și că trebuie intubat din nou. A fost groaznic”, a mai mărturisit Alina Laufer.