Ce vor face Melania și Donald Trump imediat după funeraliile Papei Francisc. Gestul făcut de liderul american față de soția sa care astăzi împlinește 55 de ani
Melania și Donald Trump se află astăzi în Roma pentru a participa la funeraliile Papei Francisc, coincizând cu aniversarea primei doamne a Statelor Unite. Melania Trump împlinește astăzi, 26 aprilie, 55 de ani, iar președintele american a mărturisit că, din cauza agendei încărcate din ultimele zile, nu a reușit să îi cumpere un cadou soției sale.
Cei doi au ajuns vineri seară în capitala Italiei, marcând astfel prima lor călătorie externă de la revenirea lui Trump la Casa Albă pe 20 ianuarie. Cu toate că ar fi putut petrece o seară la o „trattoria” tipic romană, Donald și Melania Trump au hotărât să revină în SUA imediat după ceremonia funerară a Papei Francisc.
Donald Trump i-a organizat soției o cină romantică la bordul avionului prezidențial
Liderul de la Casa Albă, Donald Trump, a recunoscut în fața presei că nu a găsit timp pentru a-i cumpăra Melaniei un dar de ziua ei. După slujba de la Vatican, cei doi vor sărbători într-un cadru intim la bordul Air Force One, potrivit AFP, citată de Agerpres.
În vârstă de 78 de ani, Trump a admis că această modalitate de a-i marca aniversarea soției sale nu este ideală. „Ea muncește chiar de ziua ei”, a declarat Trump reporterilor prezenți la bordul avionului oficial.
În contextul în care își propune să finalizeze cu succes primele 100 de zile ale celui de-al doilea său mandat și este implicat în negocieri comerciale și provocări geopolitice în Ucraina, Fâșia Gaza și Iran, președintele a recunoscut că nu a avut timp să pregătească cadouri pentru Melania.
“Nu am avut timp să cumpăr cadouri, am fost foarte ocupat”, a explicat liderul american.
Melania și Donald Trump, într-un moment rar de apropiere spre Vatican
Donald și Melania Trump au fost fotografiați într-un gest rar de afecțiune vineri, 25 aprilie, în timp ce plecau de la Casa Albă pentru a ajunge la funeraliile de la Vatican. În drumul spre elicopterul Marine One, Trump a atins cu brațul talia Melaniei, într-un gest scurt, dar semnificativ.
De-a lungul anilor, au circulat numeroase speculații privind relația celor doi, alimentate de imaginile în care Melania părea să evite gesturile de apropiere ale soțului. Ultima lor apariție publică avusese loc recent, la tradiționalul eveniment de Paște de la Casa Albă, unde din nou s-a observat o anumită distanță între ei.
În prezent, Melania își împarte timpul între Casa Albă, reședința din Palm Beach și New York, unde fiul lor, Barron, studiază la Universitatea NYU, conform Libertatea.
Evenimentul de la Vatican marchează una dintre rarele apariții publice ale Melaniei din timpul celui de-al doilea mandat prezidențial al lui Trump, ea preferând să păstreze un profil discret și să apară rar în atenția publică, după cum relatează The Guardian.