Anca Țurcașiu se iubește cu instructorul care l-a antrenat pe fostul ei soț! Cum a început relația lor.

672

Anca Țurcașiu și Călin Șerban formează unul dintre cele mai apreciate cupluri ale momentului. Deși povestea lor de dragoste este relativ recentă, cei doi au reușit să câștige simpatia publicului prin naturalețea și sinceritatea cu care vorbesc despre relația lor. Dragostea dintre ei a avut un parcurs surprinzător, marcat de momente speciale și coincidențe care i-au apropiat treptat, consolidând o legătură profundă.

O relație clădită în timp

Puțini știu că Anca Țurcașiu și Călin Șerban se cunosc de aproape două decenii. Prima lor întâlnire a avut loc pe o plajă din Mamaia, unde Călin era instructor de kitesurfing și manager. Destinul a făcut ca el să fie chiar antrenorul fostului soț al Ancăi. „A fost instructorul fostului meu soț, ce să mai spun?”, a spus artista, râzând, în emisiunea „La Măruță”.

De-a lungul anilor, cei doi au păstrat o relație apropiată de prietenie și se revedeau ori de câte ori Anca avea spectacole la Brașov.

“Ne știm de aproape 20 de ani, când fiecare avea familia lui, copiii noștri se cunoșteau, se jucau împreună pe aceeași plajă, adică am petrecut foarte mult timp împreună”, a povestit Anca Țurcașiu. „Niciodată nu ne-am pus problema că între noi a putea să fie altceva decât o relație de prietenie”, a mai spus artista

Însă, după ce ambii au trecut prin experiența unui divorț, legătura lor s-a transformat treptat într-o frumoasă poveste de iubire. Relația a început în decembrie 2023, când Anca a mers la Brașov pentru un eveniment de Revelion și l-a invitat pe Călin la o plimbare.

”A venit în Brașov, la un eveniment de Revelion, în decembrie 2023, și m-a sunat să ieșim la o plimbare. Și am zis ok. Eu locuiesc chiar în centrul orașului, m-a sunat, am ieșit, ne-am văzut, am alergat unul spre altul și ne-am îmbrățișat. M-a ținut de braț și, când ne-am atins palmele, am zis că nu-i mai dau drumul”, a povestit Călin Șerban.

Din acel moment, cei doi au devenit inseparabili. Locuiesc împreună, împărțindu-și timpul între București și Brașov, și au descoperit că împărtășesc multe pasiuni comune, inclusiv stilul de viață vegetarian. „Când am început această relație, am realizat că avem aceleași obiceiuri alimentare, suntem amândoi vegetarieni”, a povestit artista.

De ce nu își doresc căsătoria

Chiar dacă relația lor este una puternică, Anca și Călin nu consideră necesar să o oficializeze printr-o căsătorie. După ce au trecut fiecare printr-un mariaj, au ajuns la concluzia că o verighetă nu definește iubirea dintre doi oameni.

”Ideea de căsătorie poate să fie destul de… nu știu… fiecare a avut un mariaj… O verighetă, dacă o pui pe deget, o scoți. Noi sperăm să avem o viață, restul vieții noastre, că suntem amândoi maturi”, a explicat artista.

La rândul său, Călin a completat:

”Avem păreri identice despre ce înseamnă mariajul… e doar o hârtie. De ce am face-o? Trăim cea mai frumoasă viață din restul vieții noastre”.