Marcel Ciolacu veste cruntă pentru bugetari. Măsura care va produce cutremur în sistemul bugetar

3,945

Guvernul a adoptat OUG 9/2025, care prevede faptul că orice persoană din sistemul bugetar, pentru care s-a emis decizia de pensionare, nu mai poate rămâne în sistem. OUG nu prevede nicio excepție, astfel că în sănătate și în educație, problema este una uriașă.

În discuții cu mai mulți miniștrii, premierul Marcel Ciolacu le-a spus că nu cedează presiunilor și va merge până la capăt cu măsurile care vor elimina pensionarii din sistemul bugetar, ne-au precizat surse politice.

Totuși, premierul a înțeles că a grăbi lucrurile ar putea însemna anumite vulnerabilități și este de acord să proroge doar termenul de intrare în vigoare a OUG 9/2025.

Această Ordonanță va produce efecte începând cu data de 31 decembrie 2025, iar pe parcursul acestui an vor fi organizate concursuri pentru a ocupa posturile rămase vacante, în special pe zona de sănătate și educație.

Este posibil ca în celelalte domenii să nu se aplice nicio excepție.

Se vor ocupa doar posturile absolut necesare, iar cei care au emisă decizia de pensionare vor fi scoși din sistem. Doar dacă aceste posturi vor rămâne neocupate la final de an se ia în calcul să se vină cu măsuri țintite pe fiecare domeniu.

Ce prevede OUG 9/2025

Art. IV. — La articolul 38 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 28 iunie 2017, cu modificările și completările ulterioare, după alineatul (9) se introduce un nou alineat, alin. (10), cu următorul cuprins:

(10) Raportul de muncă al personalului contractual plătit din fonduri publice în conformitate cu prezenta lege, care îndeplinește condițiile de pensionare și pentru care a fost emisă decizia de pensionare, încetează de drept, în condițiile art. 56 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 53/2003 — Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare, chiar dacă salariatul a solicitat suspendarea plății pensiei”, se arată în OUG.

Există 2 interpretări ale acestei OUG:

1. Vor ieși la pensie absolut toți cei care îndeplinesc condițiile de pensionare și care în prezent sunt angajați sub diverse forme contractuale.

2. Vor ieși la pensie doar cei care urmează să îndeplinească condițiile de pensionare și nu se vor putea reangaja. Practic, s-ar interzice cumulul pensie-salariu.

Casa de Pensii ridică din umeri
Șeful Casei de Pensii, Daniel Baciu, arată că ei nu au fost consultați la elaborarea acetei OUG și nu știe exact cum se va aplica.

“Nu este inițiator Ministerul Muncii, cu atât mai puțin Casa Națională de Pensii, instituție aflată în subordinea ministerului. Pe toată lumea a luat prin surprindere acest act normativ. În general, un act normativ vine la avizare, deci noi trebuia să știm despre aceste lucruri. În momentul de față, noi n-am avut cunoștință despre el și actualmente încercăm să-l diseminăm, să-l disecăm pe stânga și pe dreapta, să vedem cum îl aplicăm”, a declarat Daniel Baciu.