Anca Alexandrescu îl ataca extrem de dur pe fostul ei soț si face dezvăluiri uluitoare
Dan Andronic este un jurnalist cu peste 30 de ani de experiență și actualul proprietar al Editurii Evenimentul și Capital. Pe lângă activitatea sa din presă, a avut un rol important în marketingul politic, oferind consultanță pentru doi foști premieri ai României. A fost căsătorit cu Anca Alexandrescu, realizatoarea emisiunii „Culisele Statului Paralel” la Realitatea TV, cu care are doi copii.
Și-a început cariera în presă în 1992, la Evenimentul Zilei, publicație la care lucra și tatăl său, caricaturistul Adrian Andronic. De-a lungul timpului, a scris editoriale, cărți și analize politice, fiind apreciat pentru comentariile sale referitoare la scena politică românească.
Născut pe 10 iunie 1970, la București, Andronic are în prezent 54 de ani. A absolvit Liceul Teoretic „Ion Neculce” în 1989, iar în 1999 a finalizat studiile la Facultatea de Istorie a Universității din București.
Debutul său în presă a avut loc în 1992, la Evenimentul Zilei, unde a evoluat treptat până la poziția de redactor-șef adjunct. În ianuarie 1997, a trecut la Tele 7abc, unde a fost realizator de emisiuni și director de programe. Din 1998, a ocupat o funcție similară la Prima TV, iar până în anul 2000 a fost director al departamentului de știri.
În 2001, a devenit director al cotidianului Curentul, iar între 2003 și 2004 a fost director general la Realitatea TV. Începând din 2011, a devenit acționar majoritar al grupului media Evenimentul Zilei și Capital.
Activitatea sa în domeniul consultanței politice a fost una semnificativă. Între 2004 și 2007, a coordonat campaniile electorale ale unor foști premieri români: Adrian Năstase, în 2004, pentru PSD, și Călin Popescu-Tăriceanu, în 2007, pentru PNL.
În 2009, în timpul alegerilor prezidențiale, a fost consilier al lui Traian Băsescu.
În ceea ce privește viața personală, Andronic s-a căsătorit în 2008 cu Anca Alexandrescu, însă mariajul lor s-a încheiat la scurt timp. Din relația lor au rezultat doi copii, Radu și Maria, care apar frecvent în postările mamei lor pe rețelele sociale. În urmă cu doi ani, între cei doi foști soți a izbucnit un conflict public, marcat de acuzații grave.
“Dar nu cred că Dan Andronic are calitatea morală să ne certe pe noi, pe familia Păcuraru și pe ceilalți prieteni ai Realității Plus. El trebuie să răspundă despre legăturile pe care le-a avut cu statul paralel despre care știe toată lumea și eu confirm că le-a avut încă de pe vremea lui Adrian Năstase, nu a lui Victor Ponta.
Așa cum dânsul a stat la masă cu Florian Coldea și apoi, după ce s-au separat apele, a trecut în altă barcă, așa cum a stat la masă cu domnul Traian Băsescu, așa cum a putut să încaseze comisioane grase pe firmele sale, inclusiv în dosarul Microsoft, cred că este ultimul care ar trebui să ne dea nou lecții morale.
După divorț, jurnalistul și-a refăcut viața alături de avocata Monica Comșa, care are doi copii dintr-o relație anterioară. Cei doi s-au căsătorit religios la Biserica „Sfinții Constantin și Elena” din Nisa, iar petrecerea a avut loc la hotelul Vista Palace, pe pitoreasca Coastă de Azur.
Dan Andronic a fost implicat într-un dosar penal, fiind acuzat de mărturie mincinoasă și favorizarea unor suspecți. Procurorii DNA susțineau că acesta ar fi furnizat declarații false pentru a ascunde detalii despre finanțarea campaniei electorale din 2009 a lui Traian Băsescu. În iulie 2023, a fost achitat.
“Înalta Curte constată că, în mod temeinic și legal, instanța de fond a constatat că fapta inculpatului Andronic Dan Cătălin nu este prevăzută de legea penală, dispunând o soluție de achitare a acestuia, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din Codul de procedură penală, sub aspectul săvârșirii infracţiunii de mărturie mincinoasă, prevăzută de art. 273 alin. (1) din Codul penal’, se arată în decizia instanței.