Chec de casă moale, fraged și delicios. Rețeta simplă și rapidă

56,392

Descoperă rețeta de chec simplă și savuroasă, ideală pentru orice eveniment! Cu o textură moale și un gust minunat, acest chec va fi adorat de întreaga familie.

INGREDIENTE

4 ouă reci (de la frigider)
8 linguri făină
8 linguri ulei (de preferat, ulei de floarea-soarelui)
8 linguri zahăr
1 linguriță praf de copt
1 lingură zeamă de lămâie
1 vârf de cuțit sare
2-3 linguri pudră de cacao
Opțional: coajă de lămâie/portocale, esență de vanilie etc.

METODA DE PREPARARE

Separarea ouălor:
Gălbenușurile se separă cu grijă de albușuri.

Pregătirea compoziției:
Într-un bol, gălbenușurile se mixează împreună cu zahărul, zeama de lămâie și un praf de sare (se pot adăuga și vanilie sau coajă de lămâie pentru un plus de aromă) până ce zahărul este complet topit.

Se adaugă uleiul treptat, apoi se încorporează albușurile bătute spumă tare.
Făina, amestecată cu praful de copt, se cerne și se încorporează în aluat treptat, amestecând ușor cu o lingură de lemn.

Montarea checului:
Trei sferturi din aluat se toarnă într-o tavă pentru chec, tapetată cu hârtie de copt sau unsă cu unt și pudrată cu făină.

Restul compoziției se combină cu pudra de cacao, iar acest amestec se așază deasupra celui alb. Cu ajutorul unei furculițe, se poate crea un model marmorat.
Opțional, se presară nuci mărunțite sau tocate grosier pe deasupra.

Coacerea:
Cuptorul se preîncălzește la aproximativ 170°C, iar tava se introduce în cuptor.
Atenție: Nu se deschide ușa cuptorului în primele 20 de minute.
Checul se coace timp de aproximativ 45 de minute sau până când scobitoarea introdusă în mijloc iese curată.

Răcirea și păstrarea:
După ce checul este gata, se lasă să se răcorească ușor, apoi se scoate din tavă. Se poate păstra proaspăt învelit în folie alimentară.

Spor la gătit și Pofta bună!