Mihai Dedu băut în direct la ştirile Pro TV
Mihai Dedu, cunoscutul prezentator al știrilor de la Pro TV, a devenit o figură familiară pentru publicul din România, fiind apreciat pentru carisma și profesionalismul său. Cu o doză de umor aparte, acesta reușește mereu să livreze informații relevante și de actualitate, păstrându-și locul în inimile telespectatorilor.
Totuși, meseria sa nu este lipsită de provocări, mai ales în contextul emisiunilor transmise în direct. Recent, Mihai Dedu a vorbit deschis despre câteva momente dificile din cariera sa, inclusiv despre greșelile inevitabile care au avut loc în fața camerelor de filmat, de-a lungul anilor.
Unul dintre cele mai surprinzătoare episoade pe care le-a povestit a fost legat de faptul că, în trecut, s-a prezentat la muncă sub influența alcoolului.
Într-un interviu oferit în cadrul unui podcast, prezentatorul a mărturisit cu sinceritate că acest incident s-a petrecut în 1997, când, fiind convins că avea zi liberă, a participat la o petrecere și a consumat alcool, fără să știe că va fi nevoie să intre în direct.
“Oricum nu s-a văzut nimic, dar nu-mi ieșea. Am făcut intro-urile scurte. Lui Anghel Iordănescu i-am spus Tata Puiu, ca să scap. Nu-mi ieșeau cuvintele. Eu le citeam, dar mă întrebam ce fac dacă mă încurc. Îmi era că dau în ceva, ori se prinde cineva că am venit cu niște beri la activ. Am simplificat toate știrile, le-am făcut de 8 secunde. Jurnalul ăla a fost bliț, țiplă, nu s-a prins nimeni”, a povestit Mihai Dedu.
“Eu nu trebuia să fiu la știri în seara aia. Înainte de a intra pe post am fost la o petrecere care a început devreme. Am ajuns și simțeam că mă învârt, fiind și tânăr mă întrebam cum apar eu pe post”, a mai spus prezentatorul TV.
Mihai Dedu a fost întotdeauna conștient de erorile pe care le-a comis în carieră.
De-a lungul unei vieți profesionale bogate în experiențe, el a recunoscut că a avut momente în fața camerei când lucrurile nu au mers perfect. Aceste greșeli, deși rare, s-au manifestat uneori prin bâlbâieli amuzante. Cu o doză de umor, Mihai a vorbit despre aceste episoade, rememorând câteva dintre ele într-o manieră relaxată și autoironică.
Printre acestea se numără momentul în care a încercat să pronunțe numele antrenorului Borussiei Dortmund, Ottmar Hitzfeld, dar a dat greș repetat, ajungând să spună „Ottmar Fiț, Hiț, Miț”, și a decis să simplifice cu „antrenorul Borussiei Dortmund”.
De asemenea, a menționat momentul în care a spus „Anul viitor al lunii următoare” fără niciun motiv aparent, râzând ulterior de propria sa greșeală.
Alt moment amuzant a fost atunci când a încercat să spună „micuța argentiniancă”:
“A mai fost Analia Selis. Scria ceva de micuța argentiniancă. Eu nu am putut să-i spun micuței argentinience și i-am spus micuței arnigentin, micuței argen.. și a treia oară i-am zis micuței din Argentina. Asta nu o să o să o uit”, a dezvăluit Mihai Dedu