Penalizări drastice pentru românii care nu reciclează hainele vechi. Amenzile usturătoare intră in vigoare de la 1 ianuarie 2025

272

De aproape un an, în Uniunea Europeană se discută intens despre necesitatea unei industrii a textilelor și confecțiilor mai prietenoase cu mediul. Printre măsurile propuse se numără și directive privind reciclarea hainelor uzate. În România, începând cu 1 ianuarie 2025, cetățenii care nu vor respecta obligația de a recicla hainele vechi riscă sancțiuni serioase. Noul cadru legislativ prevede amenzi considerabile pentru cei care nu se conformează începând cu această dată.

Uniunea Europeană introduce noi norme ecologice

Dacă analizăm măsurile impuse la nivel european, acestea pot părea restrictive, însă în esență urmăresc protecția mediului, promovarea ecologiei și reducerea poluării în toate formele sale. Din 2023, Comisia Europeană și Parlamentul European au lansat directive menite să combată „moda rapidă” și să sprijine consumatorii în a face alegeri mai etice și sustenabile. Astfel, în aprilie 2023, Parlamentul European a aprobat recomandările pentru strategia UE privind textilele durabile și circulare. Documentul cere ca textilele vândute în UE să fie mai rezistente, mai ușor de reutilizat, reparat și reciclat.

“Producția lor ar trebui să respecte drepturile omului, drepturile sociale și de muncă, mediul și bunăstarea animalelor pe tot parcursul lanțului de aprovizionare.

Deputații europeni doresc măsuri la nivel european și național pentru a pune capăt modei rapide.”, se arată în conținutul justificărilor noului act normativ.

Românii care nu vor recicla hainele uzate vor fi drastic sancționați

Această măsură, considerată abuzivă de către marii jucători din industrie, va fi totuși aplicată în toate cele 27 de țări membre ale Uniunii Europene, deși este prezentată ca o recomandare. Astfel, și România va adopta prevederile acestei directive europene, iar implementarea a fost deja anunțată pentru anul viitor. În cazul legislației adaptate pentru România, se specifică faptul că cei care nu vor recicla îmbrăcămintea uzată vor fi aspru sancționați.

Amenzi de până la 60.000 de lei

Nu există nicio opoziție din partea autorităților din România față de decizia Comisiei Europene de a introduce aceste noi reguli. Mai mult decât atât, legiuitorii români au stabilit și cuantumul amenzilor, care vor intra în vigoare începând cu 1 ianuarie 2025.

Sancțiuni severe începând de la 1 ianuarie 2025

Noul cadru legal, pe lângă obligativitatea de a recicla orice articol de vestimentație vechi, indiferent de material, introduce și sancțiuni punitive. Aceste sancțiuni constau în amenzi considerabile, care vor fi aplicate începând de la 1 ianuarie 2025.

Potrivit autorităților, amenzile vor varia între 5.000 și 60.000 de lei.

“Primăriile vor trebui să adauge în ciclul de colectare separată şi această nouă componentă, companiile vor trebui să asigure predarea separată a acestor categorii de deşeuri. Deşeurile textile reprezintă o provocare în ceea ce înseamnă reciclarea din cauza multitutidinii de materiale compozite care alcătuiesc produsul.”, conform reprezentanților Gărzii de Mediu.

Autoritățile administrativ locale vor fi nevoite să investească sume considerabile în infrastructură, constând în containere special făcute pentru colectarea de deșeuri textile. Obligativitatea colectării va reveni și marilor producători, și în cazul lor fiind nevoie de investiții în sisteme centralizate de colectare a acestor deșeuri.