Ce ținute atipice au purtat soacra mică și soacra mare la nunta lui Theo Rose cu Anghel Damian
Theo Rose și Anghel Damian au avut parte de o nuntă discretă și intimă, atât civilă, cât și religioasă, desfășurată în urmă cu trei săptămâni, lucru pe care l-au confirmat recent. Cei doi au dorit o ceremonie departe de lumina reflectoarelor, cu o prezență restrânsă, formată doar din familie și prieteni apropiați, fără fast și tradiții. Fiecare zi aduce însă noi imagini de la acest eveniment special din viața lor! Haide să vedem cum s-au îmbrăcat părinții și nașii în cadrul acestui moment unic!
La nuntă a fost prezent și Codin Maticiuc, însoțit de fiica lui, Smaranda. Fetița a fost domnișoară de onoare pentru Theo Rose, fiind mereu alături de artistă la biserică și ținând-o de mână pe tot parcursul ceremoniei. În fotografiile publicate de Codin, se pot observa și ținutele alese de mamele mirilor, dar și de nași. Tot prin intermediul acestor imagini s-a aflat și locația evenimentului: satul Izvoarele.
Cum s-au îmbrăcat mamele cuplului Theo Rose – Anghel Damian la nunta lor
Ținutele mamelor mirilor au reflectat simplitatea dorită de Theo Rose și Anghel Damian. Aceștia au vrut o nuntă modestă și plină de emoție, diferită de cele extravagante din lumea mondenă, cu sute de invitați și ținute somptuoase. Evenimentul s-a desfășurat într-un decor romantic, iar mireasa a optat pentru un look natural, cu un machiaj discret și o coafură simplă. Rochia ei, elegantă și rafinată, a fost achiziționată cu doar 400 de lei, dar a fost perfectă pentru a o face să se simtă confortabilă și fericită în acea zi.
De asemenea, mamele mirilor au ales ținute lejere, evitând rochiile lungi sau accesoriile strălucitoare. Mama lui Theo Rose a purtat o rochie verde cu imprimeu floral, în timp ce mama lui Anghel Damian a optat tot pentru verde, însă într-o combinație de bluză și palton, completată de o pereche de pantaloni negri.
Cum s-au îmbrăcat nașii cuplului la nunta lor
În imaginile distribuite de Codin Maticiuc, pot fi observați și nașii cuplului, despre care Theo Rose a vorbit cu mult respect, dar a păstrat discreția în privința fotografiilor cu aceștia. Totuși, un detaliu care a atras atenția fanilor este prezența Monicăi Munteanu și a soțului său în poze, ambii ținând lumânările de cununie. Acest fapt a dus la speculații că ar fi fost două perechi de nași, așa cum se poate vedea și în galeria foto, deși acest lucru nu a fost confirmat până acum.
Nașii, pe care Theo Rose îi admiră și îi consideră ‘un model’ pentru ei, au ales ținute discrete și rafinate. Nașa a purtat o rochie albă cu buline negre, cu mâneci scurte și lungime trei sferturi, iar nașul a fost îmbrăcat într-un costum gri, completându-se elegant unul pe celălalt.
Theo Rose, vorbind despre nași, a spus că aceștia sunt „prieteni de familie, un exemplu pentru noi”, subliniind relația specială pe care o au. Deși artista a fost întotdeauna rezervată în ceea ce privește viața sa personală, mai ales de când are o relație cu Anghel Damian și au devenit părinți, ea a lăsat să se înțeleagă că au o legătură deosebită cu nașii.
“Sunt niște oameni pe care noi îi vedem exemplari pentru noi, niște prieteni de familie. Sunt minunați.”, a mai povestit Theo Rose
Theo Rose și Anghel Damian au renunțat la o petrecere de nuntă fastuoasă și au optat pentru un grătar în familie. După ce au devenit oficial soț și soție, în fața celor apropiați și alături de fiul lor, au sărbătorit într-un cadru intim. Au schimbat mesele de la restaurant cu un grătar în curte, într-o atmosferă relaxată, cu muzică bună și voie bună, sărbătorind ca o familie unită.
“Da, repede, în 3 ore eram gata (n.r dacă au făcut cununia civilă și religioasă în aceeași zi). Am mai făcut un grătar încă 2 ore. Și în 5 ore am terminat nunta cu totul, eram în pat, la somn.”, a declarat Theo Rose.