Situația emoționantă în care au fost văzute pe stradă Adriana Iliescu și fiica ei. Gârbovită, dar elegantă, cea mai bătrână mamă din România este ținută de mână de Eliza

782

La începutul anului 2005, Adriana Iliescu, care avea pe atunci 67 de ani, a devenit mamă, aducând pe lume pe fiica sa, Eliza Bogdana. Întregul proces de fertilizare in vitro, urmat de sarcină și naștere, s-a desfășurat sub supravegherea medicului Bogdan Marinescu, care era la acea vreme director al Maternității Giulești. Adriana Iliescu a intrat în Cartea Recordurilor ca cea mai vârstnică mamă din lume la acel moment.

Au trecut 19 ani de la acel moment, iar Eliza s-a transformat într-o tânără frumoasă, inteligentă și bine educată. Relația dintre ea și mama sa, acum în vârstă de 86 de ani, este una foarte apropiată. Cele două sunt adesea văzute împreună, fie în diverse locuri din București, fie în alte orașe din țară.

Recent, Adriana Iliescu și fiica sa au fost fotografiate în timp ce se aflau pe trotuar. În imagine, cele două sunt surprinse din spate, cu Eliza ținând o cușcă pentru animale în mâna dreaptă și sprijinindu-și mama cu stânga.

Eliza, îmbrăcată lejer, are părul prins într-o coadă, în timp ce Adriana Iliescu, deși aplecată de vârstă, își păstrează eleganța. Fotografia a devenit virală pe Tiktok, generând numeroase comentarii apreciative.

”Eliza i-a prelungit viața”, a scris un comentator.

”Felicitări!!! la cât de urât sa vorbit de femeia aceasta, uite ce a ieșit din ea”, a scris un altul.

„A avut ea ambiție să aibă un copil ! Așa dorință să fie mamă !❤️Și i-a dat Dumnezeu zile să o facă mare…„, a comentat un alt utilizator.

Respect dânsei ! să crești un copil nu este deloc ușor ! Doamna și-a dorit din suflet sa devina mama iar Dumnezeu a binecuvântat o„, a scris un alt comentator.

Eliza urmează pașii mamei sale, fiind studentă la două facultăți: Facultatea de Litere și Facultatea de Științe Umane.

Tânăra are o pasiune pentru filosofie și limba română, domenii în care mama ei, fostă profesoară universitară de literatură română, a excelat. La rândul ei, Eliza își dorește să devină profesoară de limba română și engleză.

Eliza participă activ la evenimente culturale și academice. La începutul acestui an, a ținut o prezentare despre cartea „Sunt o babă comunistă” de Dan Lungu, vorbind în fața colegilor și profesorilor săi.