Mare Sfânt astazi! Este sărbătorit cel care nu a vorbit timp de 7 ani. Ce e bine să faci în sfânta zi de joi
Calendar ortodox 4 iulie 2024. Este sărbătorit sfântul care nu a vorbit cu nimeni 7 ani.
Pe data de 4 iulie, Biserica Ortodoxă îl celebrează pe Sfântul Ierarh Andrei Criteanul, o personalitate remarcabilă a creștinismului ortodox, cunoscut pentru spiritualitatea sa profundă și contribuțiile sale la imnografia bisericească.
Sfântul Andrei Criteanul a adus inovații în imnografia liturgică prin introducerea canonului, un nou tip de imn bisericesc. Cel mai renumit dintre acestea este Canonul cel Mare, citit în timpul Postului Paștelui, reflectând adâncimea spirituală și teologică a sfântului.
Calendar ortodox 4 iulie 2024
Născut în anul 660 la Damasc, Sfântul Andrei Criteanul a fost mut până la vârsta de șapte ani. Minunea s-a întâmplat într-o duminică, când a primit Sfânta Împărtășanie. La 15 ani, a intrat în monahism la Mănăstirea Sfânta Ecaterina din Muntele Sinai, unde și-a aprofundat cunoștințele despre scrierile sfinte și credința sa neclintită.
Datorită talentului său, a fost rapid remarcat și chemat să slujească în administrația patriarhală din Ierusalim, la Biserica Sfântului Mormânt. Ulterior, a devenit secretar al patriarhului și a fost trimis la Constantinopol pentru cel de-al șaselea Sinod Ecumenic. În scurt timp, a fost numit arhidiacon al Catedralei Sfânta Sofia și apoi episcop al Gortinei din Creta.
În anul 740, în drum spre Constantinopol, Sfântul Andrei Criteanul a murit în insula Mitilene, la Eresos, la vârsta de 80 de ani. Moștenirea sa rămâne vie în Biserica Ortodoxă prin rugăciunile și imnurile pe care le-a compus și prin exemplul său de viață devotată lui Dumnezeu.
Rugăciunea către Sfântul Andrei Criteanul
Pe 4 iulie, credincioșii se roagă Sfântului Andrei Criteanul pentru vindecare și sprijin spiritual. Canonul de rugăciune către acest sfânt demonstrează puterea sa de mijlocire și credința sa statornică de-a lungul vieții.
“Doamne Atotputernice şi Atotîndurate, îmi aduc aminte că Te-ai născut Om din Sfânta Fecioară în peşteră şi ai fost vândut cu treizeci de arginţi de ucenicul cel viclean, ca să ne răscumperi pe noi, păcătoşii, de sub puterea diavolului. Pentru aceasta, Te rog, îndură-Te de mine, păcătosul!
Primeşte, Doamne, această mică rugăciune a mea şi umilită a mea voinţă, că mă întristez pentru că Te-am întristat şi mă amărăsc pentru că Te-am supărat fără de număr. La Tine, Preabunule Mântuitor, am toată nădejdea şi cred că Tu, Care din iubire de oameni ai primit să fii vândut pentru noi, Te vei îndura şi de mine acum, ca să mă mântuieşti de chinurile cele de veci şi să mă învredniceşti Împărăţiei Tale.
Nu Te depărta de la mine, Doamne, şi ajută-mi ca în toate să fac voia Ta şi să nu Te mai răstignesc în toate zilele cu faptele mele cele păcătoase, nici să Te batjocoresc cu cugetele mele cele rele, precum făceau iudeii cei necredincioşi în timpul Sfintelor Tale Patimi, ci ca femeia cea păcătoasă să-Ţi spăl picioarele, cu lacrimile ochilor mei, ca să mă învrednicesc a auzi şi eu din Gura Ta cea dulce: Iertate să-ţi fie păcatele. Amin”