Ce mașină de lux conduce Bianca Drăgușanu. Bolidul valorează peste 250.000 de euro. Cum arată interiorul automobilului.
Bianca Drăgușanu (41 de ani) conduce o nouă mașină de lux în valoare de peste 250.000 de euro. Până acum, Bianca a condus o mașină marca Mercedes GLE 400 AMG din anul 2021, pe care a pus-o în vânzare luna aceasta.
Ce mașină conduce Bianca Drăgușanu și din ce face bani
Bianca Drăgușanu are mai multe surse de venit. După ce a debutat pe micul ecran în emisiunea „Din Dragoste”, găzduită de Mircea Radu la Antena 1, Bianca a continuat să urmeze o carieră în modelling și televiziune.
Mai târziu a intrat și în domeniul afacerilor. Bianca deține un brand de haine și activează de mai mulți ani și în domeniul imobiliar. În plus, înregistrează câștiguri generoase și din campanii de imagine și din plasarea de produse în mediul online.
În trecut, Bianca Drăgușanu a declarat că există luni în care câștigă și peste 10.000 de euro. Așadar nu este surprinzător că-și poate permite un bolid de lux marca Bentley Bentayga, în valoare de peste 250.000 de euro.
Bianca a fost fotografiată la volanul noii sale mașini zilele trecute în timp ce-și alimenta vehiculul la o benzinărie.
“Nu sunt o femeie risipitoare”
În trecut, Bianca Drăgușanu a mai mai condus mașinile Lamburghini Urus și Rolls Royce. Deși nu a ascuns niciodată că iubește luxul, în ultima perioadă, Bianca nu și-a mai dorit să epateze. Consideră că a greșit atunci când a oferit cifre vorbind despre câștigurile sale.
“Sunt un om care iubește banii, care muncește pentru ei și care îi respectă. (…) Tratez banii ca pe o energie de care mă bucur și care de fiecare dată mă răsplătește înapoi. Nu prea îmi place să folosesc cuvântul cheltuială, nu sunt o femeie risipitoare, investesc în ceea ce produce“.
“Eu investesc în mine pentru că eu produc acești bani. Și sumele astea nici măcar nu contează atunci când ești fericit”, a povestit Bianca Drăgușanu.